Gică Hagi a tras concluziile după prima înfrângere a Farului în play-off-ul SuperLigii. Campioana României a pierdut cu FCSB, scor 0-1, în a doua etapă din play-off și a ratat ocazia de a le egala la puncte pe CFR Cluj și Rapid. „Regele” consideră că echipa sa ar fi meritat să ia cele 3 puncte.
Farul a avut numeroase ocazii de a marca în derby-ul cu FCSB. Echipa lui Elias Charalambous a dat lovitura pe final. În minutul 82, Adrian Șut a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Florinel Coman. Gică Hagi i-a felicitat pe jucătorii săi pentru prestație, însă a fost nemulțumit de rezultat.
„A prins o zi bună (n.r. Târnovanu). Am avut șansele noastre. Cel puțin în prima repriză am jucat foarte bine. A doua și una, și alta, am făcut ce trebuie. Din păcate nu ne-am atins obiectivul, de a marca goluri. Când nu marchezi goluri în fotbal se dovedește că nu ai cum să câștigi.
Ei au fost periculoși la fazele fixe, au dat gol și ăsta e fotbalul. E greu să accepți, dar asta e realitatea. Nimeni din vestiar nu cred că e fericit atunci când pierdem. Eu nu sunt fericit. Nu le-am repetat, le-am arătat că FCSB este periculoasă la fazele fixe.
Au jucat foarte bine, meritam să câștigăm, meritam să înscriem cel puțin 3 goluri. Parcă văd meciurile din tur, din noiembrie 2023, când am pierdut în ultimele minute la Constanța.
Rămânem cu lucrurile bune și încercăm să eliminăm ce am făcut prost. Puține lucruri, dar trebuie să eliminăm. Suntem acolo la cupele europene. Trebuie să câștigăm, mai sunt meciuri.
Ne cunoaștem foarte bine. Doar micile detalii fac diferența, doar execuția unui jucător. Echipele din țară nu pot să te surprindă cu absolut nimic. Ne știm toți, ne știm între noi. Important e să joci bine colectiv.
Fazele fixe în fotbal contează. Noi ne uităm doar la noi, la ce facem. Sperăm să ajungem cât mai sus. Unii au fost plecați la loturile naționale, mi-a fost greu să-i mânuiesc pe toți”, a fost discursul lui Gică Hagi după Farul – FCSB 0-1.
Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată la Alaves în ultimul duel din La Liga, cel cu Real Sociedad, scor 0-1. Internaționalul român este împrumutat de Rangers în La Liga până la finalul sezonului.
Presa din Turcia a anunțat duminică faptul că scoțienii de la Rangers ar fi bătut palma cu Galatasaray pentru transferul lui Ianis Hagi. „Regele” vine cu o altă variantă. „V-am zis despre Ianis. El este focusat la Alaves. Mai are până vară și mai are contract cu Rangers. Nu știu nimic, eu vă zic ce știu eu”, au fost cuvintele lui Gică Hagi.