Gigi Becali a anunțat ce transferuri vrea să facă în iarnă. ”Poate putem să-l luăm pe Nistor, dar mi-e că strică atmosfera!”

Iuliana Spirache   
în FCSB
22/12/2019, 23:35
Gigi Becali a anunțat ce transferuri vrea să facă în iarnă. ”Poate putem să-l luăm pe Nistor, dar mi-e că strică atmosfera!”
Dan Nistor sărută emblema lui Dinamo după un gol înscris în poarta lui Sepsi. Gigi Becali a anunțat ce transferuri vrea să facă din iarnă. Sursă foto: sportpictures.eu

Gigi Becali a vorbit la finalul meciului disputat de FCSB împotriva Universității Craiova, scor 2-0, în ultima etapă din anul 2019, iar afaceristul a anunțat ce transferuri vrea să facă în perioada de mercato din iarnă.



Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că vrea să cumpere un mijlocaș, doi fundași centrali și un atacant, dar este conștient că nu se poate atinge de jucătorii de la Craiova și Viitorul.

Gigi Becali a anunțat ce transferuri vrea să facă în iarnă

Gigi Becali a anunțat că pe lista lui se află Chindiriș și că Darius Olaru ar putea veni la vicecampioana României încă din iarnă, dar și că ar putea să-l transfere la FCSB pe Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo care și-a anunțat intenția de a pleca de la formația din Ștefan cel Mare.

„Un mijlocaș vreau să iau, nu e Budescu. E unul prea bun, care îmi place mie mult. Vreau și un atacant și un fundaș central. Un fundaș central vom lua sigur. Patronul de la Craiova are bani și e ambițios, n-am cum să cumpăr de la el.

De la CFR nu am ce să iau, eu nu iau jucători, nici de la Viitorul. Chindriș de la Botoșani îmi place dar nu pot să-l iau. Sau poate putem să-l luăm pe Nistor, dar avem mulți acolo și mi-e frică că ăsta face gălăgie dacă nu joacă și mi-e că strică atmosfera.

Nu mă mai interesează Boubacar Fofana, l-am vrut atunci, n-a venit, la revedere! La fel și cu Laidouni, voia impresarul 20% acum și 20% dintr-un viitor transfer. Olaru să vedem, trebuie să discutăm dacă vine în iarnă”, a spus Gigi Becali la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport TV.

Gigi Becali îi pregătise salariul lui Dan Nistor

Dan Nistor a fost dorit în nenumărate rânduri de Gigi Becali la vicecampioana României, iar latifundiarul din Pipera chiar îi pregătise salariul mijlocașului. Afaceristul era pregătit în 2018 să îi ofere 15.000 de euro pe lună căpitanului de la Dinamo, plus o primă de instalare substanțială.

În luna august a anului 2018, Gigi Becali dorea să-l trimită pe Kamer Qaka în Ștefan cel Mare și să îi plătească lui Ionuț Negoiță 500.000 de euro pentru mijlocașul central, dar afaceristul a dorit un milion de euro.

  • Puteam să-l iau pe Nistor cu 8.000 de euro pe lună. Mie mereu mi-a plăcut de el. ’Bă, Meme, ăsta e fotbalist’, i-am spus. Meme, ’nu, că nu ştiu ce, că nu ştiu cum’. Și nu l-am mai luat. Apoi, el a plecat la CFR şi am vrut să îl luăm și de acolo. Doar că a doua oară s-a opus Dan Petrescu, care nu l-a lăsat. Imediat a făcut schimbul cu Dinamo, când a aflat că-l vrem noi. Eu zic că Nistor e jucător de echipa naţională”, a spus Gigi Becali.
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles