Mai în glumă, mai în serios, patronul celor de la FCSB se așteaptă ca în viitor arbitrul să dea gol împotriva celor de la FCSB. Extrem de dezamăgit, Gigi Becali crede că singura opțiune pentru a lua campionatul e să achiziționeze mai mulți fotbaliști de valoare.
”Mi-am dat seama că e ceva din urmă, că nu avea cum. Atunci am așteptat dacă Crețu își ridică piciorul sus, sau lasă jos. E adevărat, l-a ridicat în sus pe iarbă, cum zice Porumboiu. Păi dacă piciorul lui Crețu este pe iarbă, alunecă pe iarbă, cum l-a ridicat în sus. Deposedează cu genunchiul mingea, omul intră în alunecare normală, fără să ridice piciorul sus. Sunt filmări ca lumea, dacă te uiți, care nici măcar nu-l atinge, piciorul stâng al lui Otele e puțin în sus”, a transmis Gigi Becali în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Patronul celor de la FCSB e convins că există rea voință din partea arbitrilor atunci când joacă FCSB, vorbind inclusiv de o conspirație împotriva formației sale. Cât despre golul anulat lui Florinel Coman, Gigi Becali consideră în continuare că echipa sa a învins cu 2-1.
”Colțescu putea să-l ignore pe Găman, că el a spus am văzut, merge faza. De aia spun că e posibil să fie ceva, până acum am spus că nu, dar acum spun că e posibil să fie ceva împotriva noastră, concentrat.
La ce s-a întâmplat, mai rămâne un singur lucru. Să vină arbitrul când dă Coman, să apere arbitrul. Asta mai rămâne, sau să vină arbitrul să o bage el cu latul în poartă, în careu la noi. Nu se poate asta. A văzut toată lumea. Dacă Balint, care nu e în favoarea noastră, a avut bunul simț să vadă dreptatea. Grădinescu, Ilie Dumitrescu, care nu sunt cu mine”, a completat patronul celor de la FCSB, în direct la FANATIK SUPERLIGA.
Așadar, nemulțumit și mâhnit de nedreptatea de la CFR – FCSB, Gigi Becali e de părere că inclusiv arbitrul Sebastian Colțescu s-a lăsat purtat de valul care bate în favoarea CFR Cluj, echipă susținută puternic de personaje precum Vasile Dâncu.
”Eu n-am fugit niciodată de luptă, dar acum spun un lucru, nedreptatea te mâhnește. E prea mare nedreptatea. Aseară am început să râd, am zis bă, mai rămâne să mai vină arbitrul și când e mingea la noi în careu să dea șut să o bage în poartă, să zică că arbitrul face parte din joc. Soția nu înțelegea, cum să fie așa?
Am zis se poate, se întoarce faza, dar vezi dacă tu ai spus la 3 metri merge jocul, că am văzut, spui și lui Găman băi Gămane eu sunt Colțescu mă, și tu ești Găman. Când o să ajungi tu la valoarea mea, atunci să-mi întorci tu mie faza. Săracu a văzut și el probabil, după atâtea lucruri, cum bate vântul, hai să mă duc și eu după vânt”, a declarat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA, emisiune moderată de Horia Ivanovici, se vede în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30. Nu uitați! Emisiunea FANATIK SUPERLIGA se poate vedea LIVE doar pe home page-ul www.fanatik.ro, iar pentru cei care vor să o revadă, sau nu au reușit să o urmărească în direct, aceasta va fi în premieră de la ora 17:30.
Premiera FANATIK SUPERLIGA va fi disponibilă pe canalul de YouTube Fanatik (nu uita să dai LIKE şi SUBSCRIBE la notificări pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), precum și pe pagina Facebook Horia Ivanovici Oficial (nu uita să dai LIKE şi URMĂREŞTE pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), dar și pe pagina de Facebook Fanatik nu uita să dai LIKE si URMAREŞTE pentru a fi notificat)