Fotbal intern

Gigi Becali a încercat să-l transfere pe Valentin Mihăilă de la Craiova. “Am făcut ofertă de 5 milioane de euro!”. Reacția lui Victor Pițurcă

17.12.2019 | 20:21
Gigi Becali a incercat sal transfere pe Valentin Mihaila de la Craiova Am facut oferta de 5 milioane de euro Reactia lui Victor Piturca
ADVERTISEMENT

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a dezvăluit că a încercat să îl transfere pe Valentin Mihăilă, fotbalistul U21 care a impresionat la Universitatea Craiova în sezonul 2019 – 2020. Mai mult, latifundiarul din Pipera a anunțat că a oferit 5 milioane de euro în schimbul acestuia.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 2.07 este cota pentru o victorie a gazdelor. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

UPDATE, 17 decembrie, ora 20:30/ Victor Pițurcă a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat că este interesat de transferul lui Valentin Mihăilă: „Știam de lucrul ăsta. Știa și Mihai Rotaru. Nu se pune problema. Și dacă dă Gigi Becali 10 milioane nu pleacă de la Craiova”,a declarat managerul Craiovei la TV Digisport.


Gigi Becali a încercat să-l transfere pe Valentin Mihăilă de la Craiova

“Eu am făcut o ofertă de 5 milioane pentru Mihăilă. Am făcut ofertă printr-un intermediar. Nu mai vreau să comentez pentru că e înainte de meci. M-am scăpat”, a spus Gigi Becali, patronul FCSB-ului, conform Pro X.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a vorbit și despre meciul pe care FCSB îl va juca împotriva formației antrenate de Victor Pițurcă în etapa 22, duminică, 22 decembrie, de la ora 20.00. Latifundiarul din Pipera este de părere că formația roș-albastră nu va avea probleme cu Universitatea Craiova și a explicat de ce.

Becali crede că Universitatea Craiova nu va avea nicio șansă în fața FCSB-ului

Asta nu e tot! Afaceristul susține că FCSB este mai puternică și mai valoroasă decât Universitatea Craiova, chiar dacă Victor Pițurcă este un antrenor de top, dar că acesta nu poate să ducă echipa mai sus de locul 2 în clasament.

ADVERTISEMENT

“E un meci un meci care pe care pentru că nu mai e nevoie să ambiționezi jucătorii. Noi ne motivăm când jucăm cu echipele mari. La noi iese în relief valoarea, dar eu zic că CFR are un lot mai puternic decât noi, iar noi suntem mai valoroși. Noi suntem mai valoroși și puternici decât Craiova. Îmi e frică să mă laud, dar o să vedem.

De Pițurcă nu ai cum să spui ceva. El a demonstrat ca antrenor. El știe foarte bine ce are la echipă acolo. Nu vreau să fac glume cu el pentru că nu am tangențe cu el. Cifrele lui demonstrează că e antrenor bun, dar nu joacă el. El poate să ridice valoarea lotului cu 20-30%. Poate să urce de pe 4 pe 2, dar nu poate, nu are cum. Nu pot să zic că nu are un lot valoros.

ADVERTISEMENT

Vintilă mi-a spus ceva și o să fie o surpriză. Nu pot să spun că este din tactica meciului, dar o să surprindă cu Craiova“, a mai spus Gigi Becali, patronul vicecampioanei României, conform sursei citate mai sus.

Vintilă îl va avea în lot pe grecul Soiledis

În meciul pe care FCSB îl va juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova o să poată evolua și Aris Soiledis, fotbalist care și-a pierdut tatăl luni, 16 decembrie, iar Ionuț Panțîru va fi trimis pe banca de rezerve de Bogdan Vintilă.

FCSB – Universitatea Craiova se joacă duminică, 22 decembrie, ora 20.00, în etapa 22 din sezonul 2019 – 2020. Partida va fi transmisă de Telekom Sport, Look TV și Digi Sport, iar cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK. 

ADVERTISEMENT