Sport

Gigi Becali, cadoul perfect de onomastică! FCSB poate lua titlul chiar la Sfântu Gheorghe

Gigi Becali, scenariu perfect! Patronul FCSB își poate vedea visul împlinit chiar după sărbătoarea Sfântului Gheorghe și în orașul care îi poartă numele.
23.04.2024 | 19:25
Gigi Becali cadoul perfect de onomastica FCSB poate lua titlul chiar la Sfantu Gheorghe
Gigi Becali poate câștiga titlul la Sfântul Gheorghe după sărbătoarea Marelui Mucenic. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Gigi Becali și-a petrecut ziua onamastică la mănăstirea Cernica, așa cum FANATIK a dezvăluit, cu doar 24 de ore înainte de meciul de titlul de la, coincidență, Sfântu Gheorghe.

Gigi Becali, „pohta ce-a pohtit”! Titlu după 9 ani chiar după sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe

Aproape un milion de români își sărbătoresc pe 23 aprilie ziua onomastică, printre care și Gigi/George Becali. Pentru Gigi Becali aceasta este una dintre cele mai importante sărbători.

ADVERTISEMENT

Patronul FCSB are mai multe icoane de argint și aur cu imaginea Sfântului Gheorghe care răpune balaurul, celebră în religia creștin ortodoxă. Astfel, câștigarea unui titlu de campion după nu mai puțin de 9 ani la o zi distanță de această sărbătoare ar putea fi considerat un semn divin de către Gigi Becali.

Ba, mai mult, FCSB poate obține matematic titlul de campioană chiar la Sfântu Gheorghe, orașul pe care îl reprezintă Sepsi, echipa deținută de Laszlo Dioszegi.

ADVERTISEMENT

„Dumnezeu mi-a dat harul ăsta de a fi drăgăstos. Sfântul Gheorghe este biruitorul şi a stârpit păcatul. El mi-a dat biruinţă în toate, mai puţin la fotbal în ultimii cinci ani. Am cerut ajutor patronului să biruiesc” – Gigi Becali, 23 aprilie 2012, înainte să îngenuncheze în faţa unei icoane ce-l înfăţişa pe Sfântul Gheorghe pe care a pupat-o şi şi-a făcut semnul crucii.

Gigi Becali a primit icoană în care este întruchipat drept Sfântul Gheorghe

Gigi Becali a primit chiar în urmă cu mulți o icoană în care este portretizat într-o ipostază biblică: „Uite, Becali și capul meu în loc de Sfântul Gheorghe. E o blasfemie, dar iarăși, așa mă văd pictorii pe mine, nu?”, i-a spus patronul FCSB actorului Mihai Bendeac. (n.r. vezi minutul 05:35).

Înalt Preasfințitul Teodosie chiar îl compara în urmă cu mulți ani pe Gigi Becali cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Arhiepiscopul Tomisului văzuse în el „spiritul de vitejie şi biruinţă al sfântului”.

ADVERTISEMENT

De altfel, Mănăstirea Colilia din județul Constanța a primit un hram nou în 2007 tocmai în cinstea lui Gigi Becali, ctitor al lăcașului de cult: „Mănăstirea se datorează unui om purtător de biruinţă, domnul George Becali. A răspuns cu bunăvoinţă chemării noastre.

De aceea, biserica aceasta, închinată Maicii Domnului, ocrotitoarea poporului român, a fost închinată şi Marelui Mucenic Sf. Gheorghe pentru că, la fel ca Marele Mucenic Sfântul Gheorghe, domnul George Becali a biruit şi a învins”, a spus Înalt Preasfințitul Teodosie.

ADVERTISEMENT

Patronul FCSB, comparat de ÎPS Teodosie cu Sfântul Gheorghe: „Luptați pentru credință pentru a ajuta oamenii, așa cum a făcut și el”

Biserica poartă sufletul celui care a făcut jertfă, ca aceasta să fie vie şi să nu se mai îndepărteze Hristos şi sfinţii lui din ea. Pentru că ne-aţi făcut această bucurie mare, pentru că este astăzi ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al cărui nume îl purtaţi cu cinste, şi iată că nu încetaţi să luptaţi pentru credinţă şi pentru a ajuta oamenii, aşa cum a făcut şi Sfântul Mucenic Gheorghe, noi vă mulţumim”.

ÎPS Teodosie i-a oferit lui Becali și distincția bisericească Crucea Sfântului Andrei: „crucea recunoştinţei şi a dragostei faţă de Dumnezeu. Pentru bucuria ce ne-aţi făcut, pentru modul în care apăraţi în orice împrejurare biserica şi credinţa, noi vă mulţumim”, citat de adevărul.ro.

Toate aceste detalii, cu siguranță îl fac pe Gigi Becali să trateze partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe într-un mod mai special. În acest context, câștigarea titlului cu numărul 6 de către Becali ar fi cu siguranță un moment de maximă fericire pentru patronul FCSB, chiar dacă fotbalul nu mai este în acest moment prioritatea sa principală ci credința.

„S-a făcut minune, nu mă așteptam chiar așa, să piardă Rapid 4 meciuri și să facă un egal. A făcut Dumnezeu minune. Dacă vrea Dumnezeu și se abate mânia Lui asupra mea, pierd campionatul. Normal, dacă o pui pe Botoșani în locul FCSB, ia campionatul. Logic, dar Dumnezeu nu e logic.

Acum, normal ar fi să batem OSK și Craiova să facă egal. Dumnezeu mi-a auzit… Nici nu mă așteptam să fie așa, îmi făceam socoteli să avem 6-7 puncte avans după 5 etape. Dar sunt 11. Noi trebuie să câștigăm un singur meci și gata. Nu mă mai mândresc, Dumnezeu a făcut ca Rapid să ia 4 bătăi.

Le face Dumnezeu pe toate dacă tac, și Liga Campionilor și tot. Nu poți să te bați cu Germania, Spania, Italia, Anglia, Franța, pentru că ei iau 20 de milioane de euro din bilete. Doar Dumnezeu ne poate face să ne batem cu ei” – Gigi Becali, înainte de Sepsi – FCSB

ADVERTISEMENT
2.20 este cota BETANO pentru „2 solist” la derby-ul Sepsi - FCSB