Sport

Gigi Becali, săgeţi către Edi Iordănescu după înfrângerea României: “Păi tu îl ai pe Maradona şi nu îl bagi în echipa Argentinei?”. Exclusiv

Gigi Becali a vorbit pentru FANATIK după înfrângerea României în Muntenegru. Latifundiarul este dezamăgit că nu l-a văzut în teren pe Octavian Popescu, pe care l-a comparat cu Maradona.
05.06.2022 | 12:45
Gigi Becali sageti catre Edi Iordanescu dupa infrangerea Romaniei Pai tu il ai pe Maradona si nu il bagi in echipa Argentinei Exclusiv
Gigi Becali, Tavi Popescu şi Edi Iordănescu. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

România a pierdut cu 0-2 în Muntenegru, la unul dintre cele mai slabe meciuri din ultimii ani. “Tricolorii” nu au avut ocazii de poartă şi au luat golurile după gafe colosale ale defensivei, fiind în acest moment ultimii din grupa de Liga Naţiunilor.

Gigi Becali, săgeţi către Edi Iordănescu după înfrângerea României: “Îl ai pe Maradona şi nu îl bagi în echipa Argentinei?”

Gigi Becali a vorbit pentru FANATIK după înfrângerea naţionalei României, fiind dezamăgit de faptul că nu l-a văzut în teren pe Octavian Popescu, despre care consideră că nu trebuie să lipsească din echipa naţională:

ADVERTISEMENT

“Ce să spun despre meci? Sunt de acord cu ce a spus Gică Popescu, ăia nici nu voiau să ne bată. Eu nu vreau să îl cert pe Edi Iordănescu sau să spun altceva, dar tu îl ai pe Maradona şi nu îl bagi în echipa Argentinei?

Noi nu am avut ocazii de poartă. Păi Tavi Popescu este cel mai bun jucător din Liga 1. La vârsta lui îţi câştigă meciuri singur. Vreodată la naţionala Argentinei, Maradona a fost lăsat pe bancă? 

ADVERTISEMENT

Nu ştiu ce a vrut Edi, dar cum să îl laşi pe Tavi Popescu pe bancă? Păi el e Maradona, Messi, Neymar. Este geniu, îţi câştigă meciurile de unul singur. Noi n-am avut ocazii cu Muntenegru”, a spus Becali.

“Păi de ce l-au băgat pe Tavi Popescu în promo-uri la televizor? Că e cel mai bun”

Patronul celor de la FCSB a declarat că nu înţelege cum toată lumea îl vedea pe Tavi Popescu în echipă, doar selecţionerul nu, spunând că jucătorul său ar fi meritat să joace în faţa lui Ivan, Mitriţă sau Mihăilă:

ADVERTISEMENT

“Păi de ce l-au băgat pe Tavi Popescu în promo-uri la televizor? Că e cel mai bun. De aia apare în toate promo-urile. Dar nu apare în echipă. Mie îmi place Andrei Ivan, e jucător de echipă naţională, dar cum să joace ca titular? 

Da, îl iei, dar nu îl bagi titular. Mihăilă e fotbalist, dar nu joacă la club deloc. Păi nu îl bagi pe Tavi Popescu, dar joci cu Ivan, Mihăilă sau Mitriţă? Eu nu înţeleg această gândire. Tavi Popescu este geniu, îţi câştigă meciurile de unul singur. Nu ai jucători care să facă asta”, a spus Becali pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

“E treaba lui Edi dacă face experimente, o face pe postul lui, pentru mine nu e problemă”

Latifundiarul susţine că în meciul din Bosnia Tavi Popescu ar trebui să înceapă în “primul 11”, însă a precizat că dacă Edi Iordănescu vrea să facă experimente o va face punându-şi în pericol propriul post:

“Să vedem cu Bosnia. Ar trebui să joace titular, dar asta e treaba lui Edi. Să vedem dacă o să îl bage sau nu. E treaba lui dacă face experimente, o face pe postul lui, pentru mine nu e problemă.

Dacă nu îl bagă pe Tavi Popescu nu e problema mea. V-am spus, experimentele le face pe postul lui”, a conchis Gigi Becali.

România va juca marţi, în Bosnia, al doilea meci din grupa de Liga Naţiunilor. “Tricolorii” au nevoie de cele trei puncte pentru a reveni în lupta pentru primele locuri, obiectivul intermediar al lui Edi Iordănescu la echipa naţională.

  • 1 şut pe poartă a avut România în Muntenegru
  • 4.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Tavi Popescu

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 3,00 este cota ca echipa lui Gigi Becali să ia titlul în sezonul 2022/2023. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT