Mohamed Salah și cu Houssem Aouar de la Olympique Lyon au reușit cele mai frumoase goluri ale serii în ultimul meci din grupele Champions League.
Egipteanul a ratat foarte multe ocazii ale „cormoranilor” în meciul cu Red Bull Salzburg, dar a marcat dintr-un unghi mort, în care nu mulți fotbaliști ar fi încercat să dea la poartă.
Liverpool a câștigat cu 2-0 partida din deplasare cu Red Bull Salzburg, iar Mohamed Salah a fost cel care a închis tabela de marcaj cu un gol dintr-un unghi aproape imposibil de abordat de orice fotbalist din lume.
Culmea este că egipteanul a ratat 4 ocazii imense și a reușit să înscrie la cea mai grea ocazie pe care a avut-o ?.
Houssem Aouar a marcat și a redus din diferență imediat după începerea reprizei secunde, la scorul de 2-0 pentru RB Leipzig. Mijlocașul francez a marcat cu o execuție venită parcă din altă lume, portarul oaspeților fiind fără reacție.
Mohamed Salah a marcat în minutul 58, la doar un minut distanță după ce Naby Keita reușise să deschidă scorul și a adus liniștea în tabăra „cormoranilor”, care au avut de tras tare, pentru că Red Bull Salzburg a ratat ocazii foarte mari.
Astfel, Liverpool s-a calificat de pe prima poziție din grupă, iar Napoli a fost a doua echipă care merge mai departe în primăvara europeană, italienii distrându-se cu Genk pe teren propriu (4-0).
Totodată, napoletanii au terminat pentru prima dată în istorie o grupă în Champions League, în care să nu piardă niciun meci.
La Genk a intrat și Ianis Hagi în minutul 72 și a reușit să își creeze o ocazie mare, dar nu putut să marcheze, iar echipa lui termină pe ultimul loc, cu un singur punct acumulat după 6 etape.