News

Grădinițele de stat nu se vor redeschide. Școlile şi grădiniţele private pot primi copiii din 15 iunie

28.05.2020 | 14:52
Gradinitele de stat nu se vor redeschide Scolile si gradinitele private pot primi copiii din 15 iunie
ADVERTISEMENT

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, joi, că grădinițele de stat nu se vor redeschide, după ce în spațiul public au apărut mai multe informații legate de revenirea celor mici în unitățile de învățământ începând cu luna viitoare.

Grădinițele de stat nu se vor redeschide

Monica Anisie, ministrul Eucației, a confirmat, joi, la DigiFM, că grădinițele de stat nu se vor redeschide, după ce a circulat o informație potrivit căreia unitățile de învățământ preșcolare s-ar putea redeschide la mijlocul lunii viitoare.

ADVERTISEMENT

„Grădinițele de stat nu se vor redeschide”, a spus ministrul Educatiei în matinalul DigiFM, adăugând că anul școlar se încheie pe 12 iunie, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației.

Cât despre creşele si grădinițele private, Monica Anisie nu a precizat data de la care acestea își vor relua activitățile. „Se așteaptă o decizie în funcție de rezultatele epidemiologice”, a mai spus ministrul Educației.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, de la 15 iunie ar fi permisă redeschiderea școlilor, grădinițelor și centrelor private specializate educaționale, asta după ce legea prin care părinții sunt plătiți cu 75% din salariu pentru a sta acasă cu copiii nu va mai fi prelungită după 15 iunie, potrivit site-ului Observator.

Școlile şi grădiniţele private s-ar putea deschide din 15 iunie

Decizia de nu mai prelungi legea concediului pentru îngrijirea copiilor sub 12 ani ar fi fost luată în urma unei întâlniri avute de Ludovic Orban cu reprezentanţii învăţământului din mediul privat, la care a luat parte vicepremierul Raluca Turcan și Monica Anisie.

ADVERTISEMENT

Acest lucru înseamnă că școlile şi grădiniţele private s-ar putea deschide din 15 iunie, cu respectarea unor reguli sanitare și proceduri venite din partea INSP, informație confirmată de vicepremierul Raluca Turcan pentru Observator.

Vicepremierul a spus că, în urma discuțiilor, s-a ajuns la un angajament de intenție pentru identificarea modalităților de deschidere a unor activități educaționale pe durata vacanței de vară, după 15 iunie.

ADVERTISEMENT

Turcan ar mai fi spus că, în cazul școlilor particulare acreditate, se ia în calcul inclusiv acordarea unor finanțări în avans, pentru perioada vacanței de vară a elevilor.

ADVERTISEMENT