Plantele din grădină au nevoie de o îngrijire aparte, făcută cu multă precauție. Experții atrag atenția asupra modului cum le udăm, deoarece le putem dăuna, deși am crede că le facem bine, respectiv, că le ajutăm să crească și să înflorească.
Stropirea plantelor din grădină cu apă nu se face oricum. Specialiștii spun că trebuie să selectăm substanțele pe care le folosim, căci unele dintre ele sunt ca o otravă. De aceea, să nu ne mirăm că nu dau roadele așteptate și că se ofilesc rapid.
Experții în grădinărit transmit că nivelul ridicat de sare strică florile și legumele. Unele tipuri de apă, în loc să fie utile, sunt nocive, tocmai din cauza acestui conținut mare de sare. Pot provoca chiar ravagii dacă nu se renunță la ele.
Este vorba despre apa de la robinet, care are în compoziție o cantitate ridicată de sare. Aceasta deteriorează rădăcina plantelor și tulpina lor. Mai ales atunci când este folosită de mai multe ori pe zi. În locul ei este mai potrivită apa de izvor sau din fântână.
Angajații de la ”Rhino Greenhouses Direct” transmit că grădinarii nu ar trebui să mai ude florile, legumele sau chiar copacii cu apă dură sau moale: ”dacă te afli într-o zonă cu apă dură, nivelurile mai mari de carbonați de calciu și magneziu vor avea un efect asupra plantelor tale”.
Apa de la robinet sau cea minerală, deși conține vitamine, acestea, în exces nu sunt deloc benefice. Atât pentru plantele din grădină, cât și pentru organismul uman. Solul devine un mediu alcalin și deloc prielnic pentru ceea ce se va cultiva.
”Mineralele sunt bineînțeles bune în doza potrivită, dar prea mult va răni mai mult decât ajută. Prea multe dintre aceste minerale vă vor transforma solul într-un mediu alcalin ridicat de care unele dintre plantele voastre nu se vor bucura”, mai atrag atenția specialiștii de la Rhino Greenhouses Direct, potrivit express.co.uk
Apa de la robinet este sărată fiindcă se tratează cu potasiu și sodiu. Nivelul ridicat de sare păcălește solul că are nevoie de mai multă decât are deja. Astfel, devine rigid și nu va permite legumelor, fructelor sau florilor să dea roadele necesare.
”Nivelurile ridicate de sare vor provoca ravagii în sistemul de reglementare al plantei, păcălindu-l să creadă că a consumat mai multă apă decât are de fapt. Și mai rău, dacă folosiți apă moale pe paturi în mod continuu, sarea se va acumula, făcând întreaga zonă inospitalieră”, mai informează Rhino Greenhouses Direct.