Sport

Greșeală uriașă de arbitraj în finala Cupei României! Cum a primit Astra penalty. Foto

Eroare mare de arbitraj și în finala Cupei României dintre U Craiova și Astra Giurgiu. Oltenii au fost dezavantajați după ce giurgiuvenii au primit un penalty controversat.
22.05.2021 | 21:47
Greseala uriasa de arbitraj in finala Cupei Romaniei Cum a primit Astra penalty Foto
Greseala uriasa de arbitraj in finala Cupei Romaniei! Cum a primit Astra Giurgiu penalty. Foto
ADVERTISEMENT

Andrei Ivan a deschis scorul în minutul 14 pentru echipa lui Marinos Ouzounidis după o greșeală mare a celui mai experimentat jucător al lui Ionuț Badea, Valerică Găman.

Bucuria oltenilor a durat doar două minute, moment în care arbitrul central, Horațiu Feșnic, a ieșit la rampă în mod negativ și a dictat un penalty la o fază petrecută la marginea careului. Pe reluări s-a văzut foarte clar că faultul a fost la un metru în afara careului. Găman a transformat penalty-ul și s-a revanșat pe greșeala de la gol.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova, dezavantajată de arbitru în finala Cupei României

Universitatea Craiova a deschis rapid scorul și părea că se îndreaptă către o victorie facilă, în fața unei echipe demoralizate și care a retrogradat în Liga a doua la finalul acestui sezon.

Astra Giurgiu are o tresărire de orgoliu imediat după golul primit, iar Stahl ia pe cont propriu o acțiune la primul atac al giurgiuvenilor. Extrema dreaptă trece foarte ușor de Baiaram, Nicușor Bancu și Marius Constantin, într-un moment de relaxare al defensivei alb-albaștrilor.

ADVERTISEMENT

Marius Constantin îl bruschează însă pe Albert Stahl, iar „centralul” Horațiu Feșnic dictează penalty. VIDEO AICI. Găman, fostul jucător al echipei lui Adrian Mititelu transformă penalty-ul și răsucește cuțitul în inima oltenilor.

Faza contactului dintre Marius Constantin si Stahl
Faza contactului dintre Marius Constantin si Stahl de la marginea careului.

Dinu Gheorghe îl desființează pe arbitrul Horațiu Feșnic: „Nu știu cum a ajuns arbitru FIFA”

Dinu Gheorghe, fostul oficialul al celor de la Astra Giurgiu, a criticat în termeni duri delegarea lui Horațiu Feșnic, dar și prestația sa în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1: „Feșnic e o surpriză neplacută. Să fie sănătoși cei care l-au degalat. E o decizie FIFA. Nu știu cum a ajuns arbitru FIFA. Greșeală foarte mare. Un metru în afara careului. Ce poate sa iti dea mai mult de atat? A dus jocul la situație de egalitate”, a spus fostul conducător de club la ProSport.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu a comentat și el această eroare de arbitraj. Președintele celor de la Universitatea Craiova speră însă că echipa va putea să acopere prin joc acest cadou oferit celor de la Astra Giurgiu de către cavalerul fluierului: „Nu am văzut. Nu m-am uitat pe reluări. E realitate Sorine! (n.r. spune Dinu Gheorghe)  Asta e, să vedem cum se termină până la urmă. Poate reușim să acoperim greșeala asta a arbitrului.

Ne-a tăiat elanul greșeala asta. Nu am văzut reacția la echipă. Nimeni nu a comentat în mod deosebit, poate doar Constantin care a văzut cel mai bine faza, că era acolo”, a spus oficialul „leilor” pentru aceeași sursă.

ADVERTISEMENT

Dinu Gheorghe, concluzie dură după faza penalty-ului: „Nu are un lider!”

Dinu Gheorghe a tras o concluzie dură după faza petrecută în minutul 18, în urma căreia Astra Giurgiu a restabilit egalitatea, scor 1-1 și care îi menține în joc pe giurgiuveni, ajunși la a patra finală de Cupa României din ultimii șapte ani.

După ce Sorin Cârțu a declarat că niciunul dintre jucătorii Craiovei nu a protestat, deși faultatul a fost la un metru în afara careului, Dinu Gheorghe a spus că echipei îi lipsește un lider în teren: „Nimeni nu a protestat vehement la faza penalty-ului. Această echipă nu are un lider în teren. Cicâldău nu are carismă de lider!”, a mai comentat acesta.

Jucătorii Universității Craiova au o motivație suplimentară pentru a cuceri trofeul pus în joc. Mihai Rotaru le-a promis jucătorilor o primă substanțială, de 10.000 de euro, ceea ce nu se poate spune despre adversara lor, Astra Giurgiu, care are mari probleme financiare.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Academica Clinceni: 3,65 este cota pentru „meci egal”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT