News

Greva în învățământ, aproape o certitudine. Peste 67% dintre profesori vor protest din ianuarie

O grevă în sistemul de învățământ din România este din ce în ce mai probabilă. Conform unui sondaj realizat de federațiile sindicale, peste 67% dintre profesorii doresc declanșarea protestului în ianuarie.
22.12.2021 | 16:10
Greva in invatamant aproape o certitudine Peste 67 dintre profesori vor protest din ianuarie
Profesorii din România, tot mai aproape de o grevă generală: peste 67% își doresc măsura de protest în ianuarie. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Vacanța elevilor din România riscă să se prelungească din nou. Nu Covid-19, ci o grevă a cadrelor din Educație ar putea fi cauza de această dată.

Peste 67% dintre profesori susţin declanşarea grevei generale, începând cu 10 ianuarie 2022, conform unui chestionar realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Naţională Sindicală ”Alma Mater”.

ADVERTISEMENT

Profesorii din România, tot mai aproape de o grevă generală: peste 67% își doresc măsura de protest în ianuarie

Acest sondaj a fost realizat de cele trei federații sindicale în perioada 13-21 decembrie. Un procent de 67,5% dintre angajaţii din sistemul de educaţie doresc declanşarea grevei generale din data de 10 ianuarie.

Au răspuns la chestionar un număr de 32.744 de angajați din educație. Dintre aceştia, doar 32,5% s-au declarat împotriva propunerii, notează Agerpres.

ADVERTISEMENT

Autorii sondajului au subliniat, încă din testul întrebării, că în cazul grevei angajaţii din educaţie nu ar primi salariu.

În același timp, 77,8% dintre respondenţi s-au declarat de acord cu măsura de a nu închide situaţia şcolară a elevilor în semestrul I.

ADVERTISEMENT

Un număr de 29.325 de persoane au răspuns la această întrebare, 22,2% dintre aceştia poziţionându-se împotriva măsurii.

Îngrijorător este faptul că la întrebarea ”dacă s-au gândit să renunţe la locul de muncă din învăţământ din cauza condiţiilor financiare”, un procent de 59,2% dintre cei 32.744 de respondenţi la această întrebare au răspuns pozitiv.

ADVERTISEMENT

Dintre cei 32.744 de angajaţi din educaţie care au răspuns la chestionar, 92,2% sunt cadre didactice, arată cele 3 federaţii sindicale.

Care sunt cererile celor 3 federații sindicale

Miercuri, într-un comunicat de presă comun, cele trei federații sindicale spun că aşteaptă întâlnirea cu şeful Guvernului care le-a fost promisă, dar şi rezultatele referendumului intern declanşat în rândul angajaţilor din învăţământ, pentru a decide forma de protest care va fi aplicată de angajaţii din sector în luna ianuarie.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘SPIRU HARET’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ au declanşat la începutul acestei săptămâni un referendum pentru stabilirea umătoarelor acţiuni de protest faţă de nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017. (…)

În funcţie de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de acţiune), precum şi de discuţiile pe care le vom avea cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, aşa cum ne-a promis domnul Marian Neacşu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor”, se menţionează în comunicat.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Naţională Sindicală ”Alma Mater” spun că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020, însă Guvernele României au decis prorogarea acordării tranşelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020.

În ceea ce privește ultimele majorări promise de Guvern, sindicatele din învăţământ spun că acestea sunt umilitoare.

ADVERTISEMENT