Sport

Grozav nu mai credea în Feșnic: “La cât s-a stat, mă gândeam că nu se mai dă”

Feșnic a acordat penalti pentru Petrolul după mai mult de 10 minute de analiză VAR. Gicu Grozav a marcat în minutul 103 și a stabilit scorul final.
01.04.2024 | 23:12
Grozav nu mai credea in Fesnic La cat sa stat ma gandeam ca nu se mai da
Gicu Grozav a marcat golul care a decis rezultatul final al partidei, Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Dinamo a primit cu emoții vizita celor de la Petrolul, în etapa a doua din play-out-ul Superligii. Suflarea dinamovistă juca primul meci după ce au fost loviți cu o suspendare a terenului de patru etape, în urma incidentelor de la jocul cu UTA.

Petrolul a egalat în prelungiri meciului cu Dinamo

Meciul nu a fost unul spectaculos, dar finalul a fost de-a dreptul tragicomic. Dinamo a deschis scorul după o fază spectaculoasă prin Moura, dar Petrolul a egalat în minutul, atenție, 90+13, prin Grozav, din penalty.

ADVERTISEMENT

Pe arena “Arcul de Triumf” au putut asista doar copii cu vârsta de până în 14 ani. S-au adunat aproximativ 480 de copii care au întreținut atmosfera. Petrolul a avut și ea o galerie formată din juniori ai clubului.

Dinamo a ratat șansa să ajungă pe locul șase, prima poziție peste linia locurilor de baraj. Astfel, formația lui Kopic a adunat 16 puncte și rămâne pe locul 9, poziție direct retrogradabilă. În play-out, Dinamo are până în acest moment o înfrângere și un rezultat de egalitate. Petrolul ajunge la cota 22 și se află la trei puncte de locul de baraj pentru Europa.

ADVERTISEMENT

Grozav, după Dinamo – Petrolul 1-1: ”Credeam că nu se mai dă penalty”

Omul care a adus un punct pentru Petrolul, Gicu Grozav, a declarat la finalul jocului că nu mai credea în acordarea loviturii de pedeapsă, după atâtea minute de așteptare. Fotbalistul ploieștenilor s-a declarat mulțumit de punctul obținut pe terenul lui Dinamo.

“Important este că am reușit să revenim după ce am luat gol. Am luptat până la final și am reușit să marcăm, chiar dacă am făcut-o din penalti. Este un punct muncit.

ADVERTISEMENT

Știam că venim aici și întâlnim o echipă în formă cu jucători buni. Ne bucurăm că nu am pierdut. Sincer, cât am așteptat decizia, credeam că nu se mai dă. A fost puțină presiune, dar m-am concentrat și am marcat.

Este o luptă crâncenă cu toate echipele, pentru că toate încă mai speră să se salveze. Noi ne vedem de treaba noastră, dar fiecare meci o să fie la fel de greu precum cel din seara asta”, a declarat fotbalistul la finalul jocului, conform Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Musi spune că a fost dezechilibrat

Meciul a fost marcat pe final de faza controversată acordării penalti-ului la Alexandru Musi. Petrolistul împrumutat de FCSB a punctat că a fost tras de tricou în momentul în care voia să tragă la poartă.

“M-am trezit cu mingea la picior și am vrut sa o bag în poartă. Dar m-a dezechilibrat și nu am mai putut trage la poartă. Din fața porții am vrut să dau gol, dar m-a dezechilibrat”, a declarat fotbalistul care a scos penalti-ul din prelungiri, Musi.

ADVERTISEMENT