Liverpool a făcut spectacol în meciul de pe Anfield cu Toulouse, scor 5-1, în etapa a 3-a din Grupa E a UEFA Europa League. „Cormoranii” sunt lideri după finalul turului, cu maximum de puncte după 3 etape.
Diogo Jota a deschis scorul împotriva francezilor după doar 9 minute. Endo și Nunez au marcat până în pauză, iar Liverpool a intrat cu un avantaj liniștitor la cabine. Gravenberch a marcat al doilea gol pentru britanici în Europa League, iar scorul final a fost stabilit de Salah în prelungiri.
Nu poate fi trecută cu vederea ratarea incredibilă a lui Darwin Nunez din minutul 65. Uruguayanul cumpărat cu 80 de milioane de Liverpool a fost lansat excelent și a depășit în dribling atât fundașul, cât și portarul.
Rămas singur cu poarta goală, atacantul a trimis doar în bară și a consemnat una dintre marile ratări ale sezonului. În cele din urmă, mingea a ajuns la Gravenberch care a înscris. Ulterior, Jurgen Klopp l-a înlocuit pe Nunez cu Scanlon.
Meciul Maccabi Haifa – Villarreal a fost amânat din cauza războiului din Israel. Toate rezultatele din etapa a treia a grupelor Europa League:
Conducerea lui Rakow face un efort în plus pentru a îi ajuta pe suporteri să vadă pe viu meciul cu Sporting Lisabona din etapa a 3-a a grupelor Europa League. Cum propriul stadion din Czestochowa nu îndeplineşte cerinţele UEFA pentru faza grupelor competiţiei, Rakow trebuie să joace pe arena din Sosnowiec, aflată la peste 70 de kilometri distanţă de Czestochowa.
Pentru a se asigura că fanii vor ajunge la meci în număr cât mai mare, clubul le oferă suporterilor bilete dus-întors la Sosnowiec pentru 1 zlot (0,24 dolari) prin intermediul parteneriatului cu Silesian Rail. În mod normal, călătoria ar costa 40 de zloţi (9,40 dolari).
„Oferim, de asemenea, autobuze de transfer gratuit de la gară la stadion”, a declarat pentru Reuters Michal Szprendalowicz, ofiţerul de presă al lui Rakow.
Rakow – Sporting Lisabona, din grupa D a UEFA Europa League, este programat joi, 26 octombrie, de la ora 19:45.
Joi, 26 octombrie, revin pe teren pentru etapa a 3-a a fazei grupelor și echipele din a doua competiție europeană intercluburi, Europa League. Ca de obicei, deși și aici există destul partide care post suscita interes, numai două jocuri vor putea fi urmărite în direct pe micile ecrane, asta pentru că fiind doar postul PRO Arena, cel care le difuzează, nu mai există alte surse, trustul PRO având exclusivitate pe Europa League și pe Conference League, de unde, însă, nu se va transmite acum nici o partidă.
Așadar, din cele 16 partide care au loc joi, 26 octombrie, în etapa a 3-a din grupele Europa League, doar două le veți putea viziona în direct, în exclusivitate pe canalul PRO Arena, care va transmite un joc de la ora 19:45 și altul de la ora 22:oo, interesant fiind faptul că în ambele vor fi implicate echipe din prima divizie a Franței. Aceste două partide precum și restul jocurilor le veți putea însă urmări, intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
De la ora 19:45 aveți un prim meci, Marseille – AEK Atena, primul joc pe teren propriu pentru formația de pe Velodrome cu italianul Gennaro Gattuso pe bancă. Nu e o partidă de 1 solist pentru că grecii au produs marea surpriză în prima etapă, câștigând pe terenul englezilor de la Brighton. De la ora 22:00 mergem pe Anfield Road din Liverpool, pentru a-i vedea la lucru pe cormorani în partida contra celor de la Toulouse. Evident, cum îl știm, antrenorul The Reds, Jurgen Klopp, va efectua câteva schimbări în formula de start, față de unsprezecele standard din Premier League.
În grupa A West Ham, record de 17 meciuri fără eșec în deplasare în cupele europene, va juca în Grecia, pe terenul lui Olympiakos Pireu, care are doar un punct și dacă va pierde din nou va ieși din luptă. Freiburg, locul 2, va avea meci afară în Serbia, la Backa Topola și ar fi o mare minune ca gazdele să poată lua fie și un punct.
În grupa B este momentul partidei dintre primele două clasate pe Velodrome din Marseille, grecii de la AEK Atena fiind liderii grupei cu 4 puncte. La Brighton trupa de fotbal spectacol a lui Roberto de Zerbi musai trebuie să învingă pe Ajax, ajunsă, absolut incredibil, codașă în prima divizie olandeză, pentru a continua cursa spre 16-imile competiției.
Grupa C e una specială, unică între toate cele opt, în sensul în care Aris Salonic, Betis Sevilla, Sparta Praga și Glasgow Rangers au toate câte trei puncte. Acum spaniolii îi viziteazî pe greci și în mod normal trebuie să plece măcar cu un egal iar cehii primesc vizita lui Glasgow Rangers. Promite să fie un mei ofensiv, cu goluri, care poate aduce toate punctele gazdelor sau în cel mai rău caz se vor mulțumi cu o remiză,
În grupa D Bogdan Racovițan și Deian Sorescu sunt în fața ultimei șanse de a reintra în calcule, dar au meci foarte greu, Rakow urmând a întâlni acasă pe Sporting Lisabona. Atalanta, liderul grupei, cu punctaj maxim după două meciuri, va juca la Graz și dacă vor folosi titularii nu au cum să piardă în fața austriecilor de la Sturm.
Vom vedea la televizor dacă FC Liverpool va rula la turație maximă în fața lui Toulouse în grupa E, pentru că echipa lui Jurgen Klopp, deși are șase puncte a lăsat mai mult impresia că a jucat atât cât era nevoie să câștige și nici un moment nu a încercat să-și sufoce adversarul. Care acum este echipa franceză Toulouse, fără prea mare experiență în cupele europene, evident The Reds fiind mari favoriți.
În grupa F se va disputa un singur meci, unul foarte tare, la Atena, între Panathinaikos și Rennes, francezii având mare nevoie de cel puțin un punct. Al doilea joc din această grupă ar fi trebuit să aibă loc în Israel, la Haifa, între echipa locală Maccabi și Villarreal, dar a fost amânat ca urmare a gravului conflict militar din zonă dintre Israel și gruparea teroristă Hamas.
În grupa G meciul vedetă va fi pe Olimpico, între cele două echipe care au șase puncte, adică formația lui Jose Mourinho și Slavia Praga. Sheriff Tiraspol primește acasă pe Servette Geneva, ambele echipe fiind momentan fără punct. Slavia Praga este o echipă periculoasă, dar rămâne de văzut dacă Mourinho va folosi titularii sau mai multe rezerve.
În grupa H Bayer Leverkusen e în drum spre calificare într- o grupă cu două echipe nordice, Molde și Hacken Goteborg și cu Qarabag din Azerbaidjan. Farmaciștii joacă acum acasă cu Qarabag și se pune doar problema scorului. Se așteaptă goluri multe în confruntarea Nordului, ambele echipe putând spera să prindă locul 2.