Sport

Grupele Europa League, etapa 2. Sheriff Tiraspol și-a demis antrenorul după 0-6 cu Slavia Praga

Meciurile din etapa a 2-a a fazei grupelor Europa League s-au încheiat, iar Liverpool, AS Roma și Slavia Praga nu au avut niciun fel de probleme.
06.10.2023 | 21:16
Grupele Europa League etapa 2 Sheriff Tiraspol sia demis antrenorul dupa 06 cu Slavia Praga
Clubul Sheriff Tiraspol a anunțat demiterea tehnicianului Roberto Bordin, a doua zi după înfrângerea categorică cu Slavia Praga, scor 0-6, în etapa a 2-a din faza grupelor Europa League. Sursă foto: gol.md
ADVERTISEMENT
06-10-2023
18:26

Roberto Bordin, dat afară de la Sheriff

Clubul Sheriff Tiraspol a anunțat demiterea tehnicianului Roberto Bordin, a doua zi după înfrângerea categorică cu Slavia Praga, scor 0-6, în etapa a 2-a din faza grupelor Europa League.

”După înfrângerea din etapa a 2-a a fazei grupelor din Europa League cu SK Slavia Praga, antrenorul principal al FC Sheriff Roberto Bordin a fost demis din funcție. Colectivul FC Sheriff îi urează lui Roberto Bordin succes în viitoarea sa aventură”, a precizat Sheriff într-un comunicat.

 

Viktor Mikhailov va deține funcția de antrenor principal interimar la Sheriff Tiraspol. Italianul Roberto Bordin antrena echipa Sheriff din ianuarie 2023, iar campioana Moldovei a trecut de Farul Constanța în primul tur preliminar al Champions League.

05-10-2023
18:57

Rezultatele ultimelor partide din etapa 2-a din Europa League

Vezi aici cele mai interesante faze

  • Liverpool – Union Saint Gilloise 1-0 (Gravenberch 44, Diogo Jota 90+2)
  • Toulouse – LASK Linz 1-0 (Suazo 31)
  • Maccabi Haifa – Panathinaikos 0-0
  • Villarreal – Rennes 1-0 (Sorloth 36)
  • AS Roma – Servette Geneva 4-0 (Lukaku 22, Belotti 46, 59, Pellegrini 52)
  • Slavia Praga – Sheriff Tiraspol 6-0 (Chytil 4, 71, Ogbu 7, Garananga 39 aut., Schranz 47, Doudera 58)
  • – mijlocașul Andres Dumitrescu a fost integralist la gazde
  • Hacken – Qarabag 0-1 (Juninho 70)
  • Molde – Leverkusen 1-2 (Breivik 82 / Frimpong 14, Tella 18)
05-10-2023
16:44

Rezultatele primelor partide din etapa 2-a din Europa League

Vezi aici cele mai interesante faze

  • Freiburg – West Ham 1-2 (Sallai 49 / Paqueta 9, Aguerd 66)
  • Backa Topola – Olympiakos 2-2 (Djakovac 63, Pantovic 90 / Masouras 17, Podence 57)
  • AEK Atena – Ajax 1-1 (Vida 75 / Bergwijn 30 pen.)
  • Marseille – Brighton 2-2 (Mbemba 19, Veretout 20 / Gross 55, Joao Pedro 88 pen.)
  • Betis Sevilla – Sparta Praga 2-1 (Diao 9, Isco 79 / Birmancevic 3)
  • Aris Limassol – Rangers 1-0 (Moucketou-Moussounda 9, Babicka 59 / Sima 70)
  • Rakow – Sturm Graz 0-1 (Boving 24)
  • – fundașul Bogdan Racovițan a fost integralist la gazde, în timp ce coechipierul său Deian Sorescu a rămas pe banca de rezerve
  • Sporting Lisabona – Atalanta 1-2 (Gyokeres 76 pen. / Scalvini 33, Ruggeri 43)

Joi, 5 octombrie, se vor derula partidele din etapa a 2-a a grupelor Europa League. De departe meciurile cele mai atractive se anunță a fi Marseille – Brighton, Liverpool – Union Saint Gilloise, Sporting Lisabona – Atalanta și  Freiburg – West Ham. Asta nu înseamnă că restul meciurilor nu prezintă importanță, dar cele enumerate mai sus sunt evenimentele de top. Două dintre ele, Marseille – Brighton și Liverpool – Union Saint Gilloise vor putea fi urmărite în direct pe micile ecrane.

Grupele Europa League, etapa 2. Programul partidelor și al televizărilor

Joi, 5 octombrie

ora 19:45

  • Freiburg – West Ham (grupa A)
  • Backa Topola – Olympiakos (grupa A)
  • AEK Atena – Ajax (grupa B)
  • Marseille – Brighton (grupa B, PRO Arena)
  • Betis Sevilla – Sparta Praga (grupa C)
  • Aris Limassol – Rangers (grupa C)
  • Rakow – Sturm Graz (grupa D)
  • Sporting Lisabona – Atalanta (grupa D)
ADVERTISEMENT

ora 22:00

  • Liverpool – Union Saint Gilloise (grupa E, PRO Arena)
  • Toulouse – LASK Linz (grupa E)
  • Maccabi Haifa – Panathinaikos (grupa F)
  • Villarreal – Rennes (grupa F)
  • AS Roma – Servette Geneva (grupa G)
  • Slavia Praga – Sheriff Tiraspol (grupa G)
  • Hacken – Qarabag (grupa H)
  • Molde – Leverkusen (grupa H)

Marseille – Brighton, duelul antrenorilor italieni în grupele Europa League

În grupa A, avem o partidă extrem de interesantă la Freiburg, unde vine câștigătoarea Conference League din sezonul trecut, West Ham United. Germanii vin după o mare victorie reușită în deplasare cu Olympiakos iar englezii au învins acasă cu 3-1 pe sârbii de la Backa Topola, întorcând rezultatul de 0-1 în a doua repriză. Grecii merg în Serbia pentru a recupera punctele pierdute acasă, Backa Topola fiind cenușăreasa grupei.

ADVERTISEMENT

Cel mai tare meci din etapa a 2-a a grupelor Europa League se joacă pe Velodrome din Marseille. Va fi un foarte interesant duel italian la nivelul băncilor tehnice între Olympique și debutanta în cupele europene Brighton, mai precis între Gennaro Gattuso, proaspăt instalat la echipa franceză și Roberto de Zerbi. În prima etapă Marseille a scos un egal spectacol la Amsterdam, scor 3-3 în timp ce pescărușii din Brighton s-au înecat acasă, un incredibil 2-3 cu AEK Atena.

Românii de la Rakow vor prima victorie în Europa League

În grupa C, Betis, care s-a impus în prima etapă la Glasgow, în fața lui Rangers, primește vizita altei echipe cu trei puncte, Sparta Praga, succces la limită, 3-2, acasă cu AEK Larnaca. Betis poate obține o nouă victorie, dar Sparta este o pechipă periculoasă pe contraatac. Rangers speră să recupereze punctele pierdute acasă cu o victorie pe terenul ciprioților.

ADVERTISEMENT

Grupa D este grupa unde avem doi jucători români la echipa poloneză Rakow, campioana ediției precedente, Bogdan Racovițan și Deian Sorescu.  Rakow, învinsă în prima etapă la Bergamo, cu 2-0, de către Atalanta, va juca împotriva altei echipe cu 0 puncte, Sturm Graz, care a condus cu 1-0 pe Sporting Lisabona, dar s-a predat pe final de meci. Sporting Lisabona – Atalanta este un alt cap de afiș a serii de Europa League.

Liverpool, cu rezervele sau cu echipa bună contra belgienilor?

În grupa E, FC Liverpool joacă acasă cu Union Saint Gilloise, belgienii având un punct după ce Toulouse a reușit să-i egaleze la ultima secundă a meciului. Cormoranii au învins la Linz pe LASK după ce austriecii au condus la pauză cu 1-0. Este posibil ca din nou Jurgen Klopp să lase pe bancă sau în tribune o parte dintre titulari, ceea ce ar mai echilibra meciul.

ADVERTISEMENT

Meciul grupei F are loc la Villarreal, unde se întâlnesc cele mai bune două echipe din grupă la prima vedere, deși Panathinaikos și Maccabi Haifa pot provoca oricând probleme, mai ales la meciurile de pe teren propriu. Villarreal a scos remiza la Atena, Rennes a învins clar acasă pe Maccabi Haifa. Să nu uităm că sezonul trecut israelienii i-au executat la Haifa, în grupele Champions League, pe Juventus, cu scorul de 2-0.

AS Roma, o nou misiune ușoară cu elvețienii de la Servette

În grupa G, AS Roma, cu o victorie lejeră în prima etapă în Transnistria, la Tiraspol, pare a avea parte de același scenariu, de această dată în fața propriilor tifosi, pe Olimpico, unde vine echipa elvețiană Servette Geneva, care a pierdut acasă cu Slavia Praga. Cehii, cu Andres Dumitrescu încă ținut pe bancă, trebuie, în mod normal, să bată acasă pe Sheriff, ei fiind a doua echipă favorită din grupă.

În grupa H,  legea o face Leverkusen, care a spulberat acasă pe Hacken Goteborg. În această grupă toate celelalte trei echipe pot nădăjdui la locul 2, chiar și Hacken, dacă va trece acasă acum de azerii de la Qarabag. Leverkusen se duce între fiordurile norvegiene, la Molde, unde se așteaptă un meci cu foarte multe goluri, probabil în ambele porți.

ADVERTISEMENT
Tags: