News

Guvernul acordă despăgubiri oamenilor afectaţi de inundaţii. La cât se ridică ajutorul financiar oferit de stat

Florin Cîțu a anunțat deblocarea a aproape 150 de milioane de lei pentru a veni în ajutorul a 17 județe sinistrate
21.07.2021 | 19:18
Guvernul acorda despagubiri oamenilor afectati de inundatii La cat se ridica ajutorul financiar oferit de stat
ADVERTISEMENT

Sub asaltul apelor ieșite din matcă, Guvernul României a deblocat un ajutor financiar pentru zonele afectate de inundații.

Astfel, premierul a anunțat că Guvernul a aprobat acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 județe afectate de inundații și alunecări de teren, banii urmând să fie utilizați pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unități administrativ-teritoriale.

ADVERTISEMENT

Printre aceste obiective se numără drumuri județene, comunale, poduri, podețe și diguri din următoarele județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Vâlcea și Vrancea.

În urma unui calcul simplu, rezultă faptul că suma de bani aferentă fiecărui obiectiv este de aproximativ 137.000 de lei, ceea ce reprezintă aproape de 30.000 de euro per obiectiv.

ADVERTISEMENT

Un ajutor pentru persoanele afectate de inundații a fost acordat chiar luna trecută

Această informație vine în contextul în care premierul a efectuat chiar ieri o videoconferință cu prefecții în încercarea de a estima pagubele produse de inundații.

Un ajutor similar fusese anunțat de altfel anterior de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale chiar luna trecută. E drept, nu pentru proiectele de infrastructură, ci pentru familiile sinistraților și în valoare de numai 5.000.000 de lei, sumă care, conform aceluiași minister, s-ar împărți în următorul fel:

ADVERTISEMENT
  • 6000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 75% și peste acest procent
  • câte 4000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 50 până la 75%
  • câte 2500 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 25 până la 50% etc. etc.

Cât privește ultimul ajutor acordat, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a precizat că cei aproape 150 de milioane de lei reprezintă ”toate solicitările venite până în data de 15 iulie”, ulterior urmând să aibă loc și alte alocări având în vedere calamitățile produse în ultima perioadă.

ADVERTISEMENT

Prognoza pentru perioada imediat următoare nu va fi foarte diferită

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, pentru perioada imediat următoare, de până la 1 august, prognoza meteo nu se anunță a fi mult diferită.

Astfel, în ce privește zonele Ardealului și Banatului, probabilitatea scăderii cantitative a averselor va scădea abia după data de 28 iulie, după această dată urmând ca vremea să se amelioreze.

În ce privește zona Moldovei, vremea se va răci chiar începând cu data de 24 iulie, același lucru urmând să se întâmple și în Muntenia în perioada 22-26 iulie, când temperaturile vor scădea chiar și până la 16 grade. De asemenea, ploile pot reapărea în această zonă pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 28 iulie.

ADVERTISEMENT