Cine sunt ”hacktiviștii” și cum au ajuns să pună bețe în roate dictatorilor lumii. Episodul Belarus, o premieră în lumea modernă

Atacurile cibernetice au devenit o unealtă extrem de puternică pe care mulți actori o folosesc la nivel național sau chiar internațional în diverse scopuri. A trecut de multă vreme epoca în care astfel de atacuri erau îndreptate împotriva companiilor din diverse domenii, pentru un motiv sau altul.

În ziua de astăzi, atacurile cibernetice sunt o adevărată armă atunci când sunt folosite de către grupări organizate de un stat sau altul de pe hartă. Războiul cibernetic a devenit o realitate și este o parte reală din ”relațiile” interstatale din întreaga lume. Aceste atacuri sunt de mai multe feluri, însă cel mai răspândit fel este cel al atacurilor direcționate de o țară către alta. Există, însă, chiar și atacuri îndreptate de o grupare contra propriei țări, însă astfel de incidente sunt mai rare.

Există și ele, însă, iar asta a dovedit-o recent un grup de hackeri bieloruși, care a sabotat sistemul feroviar al țării pentru a împiedica transportul de trupe rusești către granița dintre Belarus și Rusia. Vorbim despre Belarusian Cyber-Partisans, gruparea care a înfăptuit atacul #ScorchingHeat asupra sistemului de căi ferate. Aceștia au criptat mai toate informațiile disponibile pe calculatoarele angajaților și au pus condiții pentru deblocare.

Astfel, partizanii vor eliberarea a 50 de prizonieri politici care au nevoie imediată de asistență medicală și cer, totodată, și împiedicarea accesului trupelor rusești pe teritoriul Belarusului. Pentru că mass-media a cerut dovezi hackerilor, aceștia au publicat diverse imagini din sistemele interne, care arată că angajații folosesc software piratat. Documente interne arată discuții între ruși și bieloruși, dar și un extras de cont al Căilor Ferate Bieloruse, de la Belarusbank.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Atacul cibernetic din Belarus, o premieră în lumea hacktivismului

O premieră în acest atac este faptul că este prima dată când un ransomware este folosit de către un actor non-statal pentru obiective pur politice. Partizanii nu au cerut bani pentru deblocarea fișierelor, ci eliberarea unor oameni arestați pe nedrept.

Au mai existat anterior incidente aparent similare, care s-au dovedit însă a fi atacuri sponsorizate de state. Un grup de hackeri nord-coreeni a atacat Sony în 2014, cerând bani, dar și dorind să împiedice apariția filmului The Interview, o parodie la adresa lui Kim Jong-un.

Ideea că hacktiviștii bieloruși ar putea fi și ei altceva decât par este o teorie ce nu poate fi eliminată complet. Istoricul lor, însă, arată că mai degrabă aceștia sunt dedicați în ceea ce fac. Au început să atace sistemele bieloruse în vara lui 2021 și au dezvăluit documente guvernamentale și ale poliției, prin care arată cum sunt reprimate protestele, dar și cum este creată o narativă alternativă referitoare la pandemie.

Franak Viačorka, consilier al liderului opoziției din Belarus, spune că mișcarea hackerilor este una reală și chiar dacă opoziția nu este afiliată în vreun fel cu aceștia, opozanții regimului Lukașenko și-au declarat susținerea pentru acțiunile acestora, după cum notează și wired.com.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Dacă acest incident este o premieră în sfera atacurilor cibernetice prin natura folosirii unui ransomware în scopuri strict politice, hacktivismul în sine nu e ceva tocmai nou.

Și totuși… ce este hacktivismul?

Înainte de a vorbi despre grupări notabile și episoade de hacking despre care ai citit chiar și în presă, trebuie să definim însă hacktivismul. Observăm foarte ușor că acest cuvânt este o alăturare a cuvintelor ”hacker” și ”activism”; vorbim, așadar, despre folosirea sistemelor computerizate și a tehnicilor de hacking pentru a manifesta nesupunerea civică în scopul promovării unei agende politice sau societale. De cele mai multe ori, aceste scopuri se leagă de libertatea de exprimare, de drepturile omului sau de libertatea de informare.

Probabil cel mai la îndemână exemplu, de care cu siguranță ai auzit în ultimii ani, este cel al WikiLeaks, o organizație fondată de Julian Assange în 2006. De-a lungul timpului, acesta a publicat prin intermediul platformei zeci de mii de documente secrete, cele mai multe despre războiul din Afganistan, apărute în 2010. Aceste 90.000 de documente ajunse la public reprezintă cea mai mare scurgere de date cu conținut militar din istoria SUA. Între ele au fost descoperite informații despre ”omisiuni de raportări” în privința unor

WikiLeaks a mai dat o uriașă lovitură în urmă cu câțiva ani, după ce a publicat peste 20.000 de emailuri confidențiale și 8.000 de fișiere atașate acestora, obținute de la Partidul Democrat din SUA. De-a lungul acestor conversații pot fi observate încercări de subminare a candidatului Bernie Sanders înainte de alegerile primare. Assange a ajuns între timp la închisoare, după ani întregi în care a trăit în ambasada Ecuadorului de la Londra. În prezent, acesta își așteaptă extrădarea în SUA, unde ar putea fi închis pe viață.

Dacă ai auzit de WikiLeaks, cu siguranță știi și despre Anonymous, cea mai faimoasă grupare de hacktivism. În 2008 au devenit cunoscuți publicului după ce au atacat Biserica Scientologică, iar de-a lungul anilor, au stat la baza mai multor atacuri cibernetice.

Notabil este faptul că Anonymous a declarat război grupării teroriste ISIS, în urma atacurilor de la Paris, din 2015. Această declarație de război s-a materializat în lunile următoare, identificând conturi de Twitter asociate cu mișcarea Stat Islamic. Rețeaua socială, însă, a transmis un mesaj prin care anunța că lista creată de Anonymous era una destul de inexactă, conținând conturi de jurnaliști și de persoane din mediul academic.

Anonymous a oferit sprijin cetățenilor tunisieni în timpul Primăverii Arabe, în 2011, iar un an mai târziu, gruparea ataca 485 de site-uri ale guvernului chinez, pentru a protesta împotriva modului în care regimul își tratează cetățenii. În 2020, aceeași grupare a atacat site-ul ONU și a creat o pagină pentru Taiwan, o țară care nu mai are reprezentare la Națiunile Unite din 1971.

O practică relativ controversată, dar din ce în ce mai prezentă în societatea digitală

Hacktivismul, chiar dacă pare că lucrează în scopuri ”nobile”, demascând diverse activități guvernamentale, de exemplu, rămâne o practică controversată în general. Anonimitatea utilizatorilor care comit astfel de fapte îi duce pe mulți cu gândul către ideea că acești oameni sunt membri aflați la marginea societăților, în timp ce anumite tipuri de atacuri, precum cele DDoS, nu sunt apreciate de întreaga ”comunitate” a hacktiviștilor, dacă poate fi numit astfel acest univers extrem de descentralizat. Tocmai din ideea de ”hacking” înțelegem că, uneori, acest concept poate fi folosit înscopuri malițioase și distructive.

Dovadă a anonimității, chiar și în interiorul grupului, este existența LuizSec. Cu toate că membrii acestei grupări comunicau până la 20 de ore pe zi, aceștia nu se cunoșteau și nici măcar nu își distribuiau vreun fel de date personale unul altuia. Aceștia au atacat mai multe companii private, dar și site-ul Guvernului American. În 2011. LuizSec a atacat și un site al FBI-ului, iar în urma acestui incident, liderul grupării a fost identificat și arestat. Pentru a-și micșora pedeapsa pe care o avea de executat, de până la 124 de ani de închisoare, a decis să colaboreze cu autoritățile și a contribuit la arestarea mai multor hackeri asociați cu propriul grup, dar și cu altele. În final, acesta a stat doar 7 luni la închisoare.

Hacktivismul devine o parte din ce în ce mai importantă a societății civile și va fi interesant de observat în ce moduri se va mai manifesta în lunile și chiar în anii următori. Văzând exemplul din Belarus, putem estima că lucrurile ar putea deveni din ce în ce mai dificile pentru statele care vor să țină totul sub control, așa cum se întâmplă în regimul Lukașenko.