Holodomorul, marea traumă a Ucrainei. Cum a omorât Stalin 5 milioane de ucraineni într-un singur an

Un proiect de lege depus la Parlamentul de la București prevede recunoașterea de către România a Holodomorului ca un genocid anti-ucrainean, însă nici până acum istoricii nu au ajuns la un consens pe acest subiect, mulți afirmând că foametea a fost provocată de consecințele politicii economice impuse de Stalin.

Holodomorul a pornit de la un an agricol slab

Se estimează că între 2,5 milioane și 5 milioane de ucraineni au murit de foame sau din cauza bolilor asociate malnutriției în perioada 1932-1933, cunoscută acum sub numele de Holodomor. Ucraina a declarat oficial Holodomorul ca un genocid anti-ucrainean încă din 2003, însă este contestată și astăzi teoria că foametea ar fi fost provocată intenționat pentru a reduce populația ucraineană,

Însă cealaltă ipoteză este la fel de înfricoșătoare: anume că ideologia bolșevică și obtuzitatea regimului comunist au provocat moartea a milioane de oameni. Ucraina era grânarul Uniunii Sovietice, însă în 1932 recolta a fost cu circa 40% mai redusă decât în anul precedent. În mod normal, acest lucru ar fi dus la dificultăți de aprovizionare, însă deciziile luate de regimul bolșevic au făcut dintr-un an agricol prost o catastrofă umanitară.

Experimentele „științifice” ale lui Lîsenko

Procesul de industrializare din URSS a dus la strămutarea unor țărani la orașe, iar cei care au rămas în sate au trebuit să producă hrană pentru o populație urbană în creștere. Guvernul sovietic a impus artificial prețuri scăzute de achiziție pentru grânele țăranilor, iar aceștia au refuzat să vândă statului la prețuri care i-ar fi ruinat. Riposta lui Stalin a fost brutală, începând cu 1928. Țăranii înstăriți, kulacii, echivalentul chiaburilor din  România, au fost persecutați, iar mulți au ajuns în Gulag. Pământurile lor au ajuns la colhozuri. Astfel a fost distrusă clasa care producea cea mai mare parte a bunurilor agroalimentare din URSS.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Situația a fost agravată de faptul că știința, inclusiv agronomia, a fost subordonată ideologiei comuniste, iar experimentele au avut rezultate catastrofale. Unul dintre coautorii involuntari ai Holodomorului a fost Trofim Denisovici Lîsenko, un agricultor fără studii, de origine ucraineană. Acesta a promovat „vernalizarea” grâului, un procedeu prin care grâul de toamnă era pus în apă pentru a stimula începutul germinării, care se oprește ulterior din cauza temperaturilor scăzute. După trecerea iernii, grâul este semănat, crește într-o perioadă foarte scurtă, iar recoltele sunt foarte mari. În plus, grâul de toamnă nu ar mai fi la cheremul capriciilor iernii rusești, care nu rareori distrugea recoltele. Însă acest lucru s-a întâmplat doar pe hârtie.

Istoricul Simon Ings, în lucrarea „Stalin și savanții”, a relatat cum Lîsenko a obținut sprijinul lui Stalin, chiar dacă geneticienii sovietici aveau rezerve față de ideile agronomului amator, mai alesă că acesta se lăuda cu rezultate obținute doar pe jumătate de hectar.  Vernalizarea a fost impusă colhozurilor, iar în 1932 acestora li s-a cerut să prezinte rezultatele. „Președinții acestor ferme nu au fost trași la răspundere pentru acuratețea rapoartelor lor (…) „Antivernalizatorii” erau echivalentul kulacilor, deci nimeni întreg la minte nu ar fi raportat un eșec în procesul de vernalizare”, scrie Ings.

Țăranii au fost lăsați să moară de foame

Însă în anul următor, recolta a fost catastrofală. Plecând de la premisa falsă că vernalizarea nu avea cum să fie un eșec, autoritățile au decis că țăranii și  colhozurile ascund recoltele pentru folosul propriu. De atunci toate deciziile luate de bolșevici nu au făcut decât să agraveze criza. Satele ale căror colhozuri nu reușeau să furnizeze cotele la cereale fixate artificial, pe baza statisticilor false, erau incluse pe liste negre, iar acest lucru a echivalat cu condamnarea la moarte a comunități întregi: recoltele erau confiscate integral, colhozurile erau scoase din mecanismul de schimburi comerciale cu alte colhozuri, iar poliția secretă căuta „kulacii” care s-ar fi făcut vinovați de sabotarea colectivizării.

Țăranilor li s-a interzis să se hrănească din propriile recolte. Ei trebuia să predea statului ceea ce obținuseră și apoi să aștepte redistribuirea care deseori se făcea prost, ignorând nevoile specifice. Raționalizarea alimentelor se făcea în favoarea muncitorilor din orașe, iar paradoxal, zonele cele mai afectate de recoltele proaste primeau cele mai mici rații.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Obligativitatea pașapoartelor interne, care restricționau circulația în interiorul URSS, a înrăutățit situația. Țăranii din zonele afectate nu au avut voie să plece în regiuni cu recolte mai bune. Dacă erau prinși fără pașaport erau retrimiși în zonele de origine, asta dacă nu erau împușcați sau trimiși în Gulag.

La vârful Partidului Comunist s-a crezut multă vreme că țăranii vor supraviețui cu ce au ascuns de autorități, iar când bolșevicii și-au dat seama că provocaseră o foamete de proporții, ajutorul a fost redus și ineficient. Același lucru s-a întâmplat și în Kazahstan, celălalt grânar al Uniunii Sovietice.  Mai mult, Moscova a continuat să exporte cereale pentru a obține valuta necesară industrializării URSS.

Canibalismul, oroarea supremă a Holodomorului

Foametea a avut consecințe îngrozitoare, estimându-se la ordinul miilor cazurile de canibalism printre țărani. Istoricii Bela Vardy și Agnes Vardy amintesc că autoritățile au ajuns să lipească afișe pe care scria: „Să-ți mănânci copiii este un act barbar.”

De asemenea, istoricul Timothy Snyder menționează situația disperată în care ajunseseră ucrainenii, tocmai poporul sovietic ce furniza majoritatea grânelor pentru întregul URSS.

„Supraviețuirea nu era doar o luptă fizică, ci și una morală. O doctoriță scria unui prieten în iunie 1933 că încă nu a ajuns un canibal, dar că „nu sunt sigură că nu voi fi unul dintre ei când scrisoarea va fi ajuns la tine.” Oamenii buni mureau primii. Cei care au refuzat să fure sau să se prostitueze au murit. Cei care au dat mâncare altora au murit. Cei care au refuzat să mănânce cadavre au murit. Cei care au refuzat să-și ucidă semenii au murit. Părinții care au rezistat tentației canibalismului au murit înaintea copiilor lor”, scrie Snyder în „Bloodland: Europe Between Hitler and Stalin”.

Istoricii încă dezbat dacă Holodomorul a fost un genocid sau încă unul din rezultatele catastrofale a aplicării rigide a ideologiei comuniste, însă cert este că ucrainenii au fost principala victimă a foametei din 1932-1933.  Până la invazia lui Putin, Holodomorul a fost principala traumă suferită de Ucraina din cauza „fraților” din Rusia, iar comemorarea victimelor acestuia se face în ziua de 24 noiembrie a fiecărui an.

Lîsenko a rămas unul din protejații lui Stalin

În pofida catastrofei din Ucraina, bolșevicii nu au pus capăt „experimentelor științifice” cu rezultate catastrofale. Lîsenko a devenit apoi președinte al Academiei de Științe Agricole, în timp ce criticii săi au sfârșit în Gulag.

Simon Ings amintește că nu mai departe de 1934 autoritățile au decis să extermine lupii din rezervațiile naturale, lucru ce a dus la o nouă catastrofă. „Fără lupi care să vâneze animalele slăbite, sănătatea căprioarelor, elanilor și a altor copitate s-a prăbușit, chiar în timp ce populațiile lor explodau ca număr. Bolile lor au trecut la animalele domestice, cauzând o mortalitate uriașă”, scrie istoricul britanic.