Sport

Ianis Hagi la Trabzonspor? Ce sumă solicită Rangers

Trabzonspor a început negocierile cu Rangers pentru transferul lui Ianis Hagi. Ce sumă solicită scoțienii în schimbul fotbalistului român.
23.08.2023 | 11:31
Ianis Hagi la Trabzonspor Ce suma solicita Rangers
Trabzonspor a început demersurile pentru transferul lui Ianis Hagi. Foto. goal.com
ADVERTISEMENT
23-08-2023
08:39

Trabzonspor a început negocierile pentru Ianis Hagi. Anunțul presei din Turcia

Ianis Hagi a urmărit din tribună partida Rangers – PSV, scor 2-2, în meciul tur al play-off-ului pentru grupele Ligii Campionilor. Fotbalistul român a fost scos de pe lista UEFA de antrenorul Michael Beale și ar putea să o părăsească pe vicecampioana Scoției în această vară. 

Trabzonspor a început negocierile pentru transferul internaționalului român, conform cotidianului turc Fotospor. Impresarul jucătorului l-ar fi propus pe Ianis Hagi pentru un transfer în Turcia. 

Potrivit sursei menționate, Rangers solicită 3,5 milioane de euro în schimbul fotbalistului. Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până în vara anului 2026. Zilele trecute, fotbalistul a răbufnit, fiind nemulțumit pentru că nu joacă mai mult. 

„N-am nimic cu Hagi, dar nu este la nivelul optim. A stat pe bară un an și vrea să joace. Vrea să joace în fiecare săptămână. Ar trebui să vorbim mai mult despre ceea ce are nevoie Ianis pentru a reveni la nivelul pe care îl avea înainte. 

În culise s-au întâmplat multe lucruri. Ianis și agentul lui au căutat diferite soluții. Vom vedea care este situația în cazul lui până la sfârșitul ferestrei de transferuri”, a declarat Michael Beale, antrenorul lui Rangers. 

Antrenorul vicecampioanei Scoției a spus că Ianis Hagi nu este încă în cea mai bună formă, iar dorința mijlocașului român este de a juca meci de meci, recunoscând că nu știe dacă va fi împrumutat sau nu la o altă echipă în această vară.

Ianis Hagi, out din lotul pentru Liga Campionilor

Michael Beale, antrenorul lui Rangers, are vești proaste pentru Ianis Hagi, care a fost scos din lotul pentru Liga Campionilor: „Nu este nicio problemă cu Ianis. Ianis, așa cum a spus și el, este foarte fericit atunci când joacă fotbal. I-a lipsit fotbalul timp de un an.

ADVERTISEMENT

Vrea să joace titular în fiecare săptămână. Vom vedea până la finalul perioadei de transferuri (n.red. dacă va pleca), vom analiza această variantă. Cred că a jucat bine când a intrat în meciul din weekend”.

„A ratat un an și l-am adus înapoi la echipă sezonul trecut, când încă se recupera. În acel moment, era limpede că nu este pregătit. În timpul verii, a muncit foarte mult să fie pregătit.

ADVERTISEMENT

Nu pot să spun că este în cea mai bună formă. Cred că discuțiile cu noi au fost întotdeauna foarte sincere. Este un jucător cu care am o relație personală foarte bună”, a mai spus Michael Beale.

„S-au petrecut multe lucruri în culise!”

„Dorința lui este să fie titular la fiecare meci, dar niciun jucător nu are garantat acest lucru la Rangers. Concurează pe acel post cu Todd Cantwell și Sam Lammers, dar revine și Tom Lawrence.

ADVERTISEMENT

Este vorba de ce are el nevoie după ce a stat deoparte un an după accidentarea suferită. Aceste discuții sunt despre opțiunile pe care Ianis Hagi și agentul său le-au căutat în ultima săptămână. S-au petrecut multe lucruri în culise”, a mai spus Michael Beale.

Jurnaliștii de la The 4th Official au notat că antrenorul lui Rangers a fost deranjat de declarațiile lui Ianis Hagi, motiv pentru care l-a scos și din lotul pentru cupele europene.

ADVERTISEMENT

„Cu excluderea lui Ianis Hagi din lotul european, se pare că deja l-am văzut pe Hagi purtând pentru ultima dată tricoul lui Rangers. E evident că declarațiile recente nu i-au picat bine lui Beale”, a notat The 4th Official.

ADVERTISEMENT