Life

Icoana pe care trebuie să o ții în camera copilului. Îl va proteja de rele

Ce icoană este bine să ai în camera copilului. Sfântul care îl va proteja de orice rău și îi va oferi o stare de liniște celui mic.
31.08.2023 | 01:23
Icoana pe care trebuie sa o tii in camera copilului Il va proteja de rele
Sfântul care îi protejează pe cei mici. Sursa foto: pixabay
ADVERTISEMENT

Camera copilului este locul în care acesta trebuie să se dezvolte cât mai armonios. Drept urmare, părinții trebuie să fie atenți la modul cum o amenajează, să fie pe placul lui, dar și pe al lor. Din încăpere nu trebuie să lipsească nici icoana, care este un simbol al protecției divine.

Ce icoană trebuie să existe în camera copilului. Cel mic va avea protecție divină

Mulți părinți se străduiesc să facă din camera copilului cea mai frumoasă încăpere din casă. Pentru ca acesta să crească frumos, într-o atmosferă caldă și primitoare, ei au grijă să cumpere cele mai spectaculoase decorațiuni și să le amplaseze potrivit. Însă, se întâmplă să omită un detaliu.

ADVERTISEMENT

Se spune că din camera copilului trebuie să facă parte și icoana, pentru că astfel va fi ocolit de orice rău. De asemenea, copilul va învăța despre importanța lui Dumnezeu în viața lui, iar sfântul care apare pe icoană îl va ajuta în fiecare zi.

Preoții sugerează amplasarea icoanei în camera copilului și pentru că se pot întâmpla minuni în situații dificile. De exemplu, copilul poate fi salvat dintr-un incendiu sau dintr-un cutremur, datorită sfântului la care se va ruga. În același timp, poate avea reușite la examene grele.

ADVERTISEMENT

Se spune și că oamenii care au în casă o icoană mereu vor fi sub protecție divină și nimeni și nimic nu le va putea face rău. Dar, ca lucrurile să fie din ce în ce mai roz pentru ei, nu trebuie să uite să mulțumească pentru fiecare bucurie de care au parte, oricât ar părea de mică.

Icoanele cu Maica Domnului și Iisus Hristos trebuie să existe în camera copilului

În camerele copiilor este bine să se găsească icoanele cu Maica Domnului și Fiul în brațe, sau cele în care apar doar Maica Domnului sau doar Iisus Hristos. Maica Domnului și Fiul ei sunt cei mai mari protectori ai unei familii și o ferește de nenorociri.

ADVERTISEMENT

Maica Domnului sau Iisus Hristos ascultă fiecare rugăciune și pot îndeplini de îndată dorințele celor mici, mai ales atunci când ei se roagă din inimă. Preoții precizează că o rugăciune rostită din adâncul sufletului este mai ascultată decât mai multe rugăciuni spuse în grabă.

Și icoanele cu Sfântul Spiridon, Sfântul Nicolae sau Sfântul Stelian sunt potrivite pentru camerele copiilor

Cei trei sfinți enumerați sunt printre cei mai mari din religia creștin-ortodoxă. Pentru ca noi să fim protejați de rele și dorințele să ne devină realitate, ei se roagă mai departe Duhului Sfânt, Maicii Domnului și lui Iisus Hristos. Fiecare Sfânt are o însemnătate aparte.

ADVERTISEMENT

Despre Sfântul Spiridon se spune că pleacă din racla cu moaștele sale și merge acolo unde este chemat. Mai este denumit și ”Sfântul călător” fiindcă au fost momente când i s-a găsit încălțămintea plină de noroi sau praf, semn că a umblat mult acolo unde a fost nevoie de ajutorul lui.

Sfântul Nicolae are un rol important în viețile tinerilor. Îi ajută să-și găsească sufletul pereche și este considerat un mare protector al copiilor săraci. De-a lungul vieții, Sfântul Nicolae și-a împărțit banii și bunurile celor sărmani și le-a oferit daruri pentru a le aduce zâmbetul pe buze.

Sfântul Stelian este descris în cărțile de religie ca un ocrotitor al tuturor copiilor. Le oferă gânduri bune, spor la învățat și îi ajută să aibă rezultate remarcabile la școală. În perioada vieții, a surprins multă lume după ce a vindecat un copil grav bolnav.

ADVERTISEMENT
Tags: