Sport

Îi dăm licența Pro lui Gigi Becali sau i-o dăm lui Mihai Pintilii?

FCSB e foarte aproape să devină campioană și nu e clar dacă meritul e al lui Gigi Becali sau e al lui Mihai Pintilii
09.04.2024 | 17:25
Ii dam licenta Pro lui Gigi Becali sau io dam lui Mihai Pintilii
Îi dăm licența Pro lui Gigi Becali sau i-o dăm lui Mihai Pintilii? Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Adevărul este că matematica mai mult ne încurcă în situația de față, nu prea mai are rost să calculăm puncte, etape. FCSB este ca și campioană, diferența de zece puncte îi este suficientă, ca socoteală fotbalistică, și a mai rămas doar un timp până când clubul lui Gigi Becali va fi încoronat oficial.

Gigi Becali desființează licența Pro? Devine el cel mai bun antrenor din România?

Evenimentul, pentru că este un eveniment!, propune câteva subiecte. Una e să devină campion Gheorghe Hagi sau Marius Șumudică sau Dan Petrescu, alta e să câștige campionatul Gigi Becali! Proprietarul unei echipe o conduce de acasă, de pe canapea, și câștigă titlul în felul acesta. E cam clar că ar trebui să fie desființată Școala de Antrenori din FRF?

ADVERTISEMENT

Aceasta ar fi opinia cea mai la îndemână, să ne minunăm cum antrenorul Becali devine numărul unu. Dar e reală? Este Gigi un antrenor adevărat? Și ale cui sunt meritele pentru acest titlu care va veni? Patronul creează lotul, impune titulari și face schimbări în timpul meciurilor. Sunt date clare pe care el le-a tot repetat.

Numai că mai sunt și alți patroni, primari care se comportă la fel, și totuși nu au succes. Același Becali a rulat mulți antrenori în acești nouă ani în care nu a mai fost campion. Cu ei nu a mers! Nu e clar că Pintilii și Charalambous trebuie să fi făcut și ei ceva diferit de ceea ce făceau predecesorii?

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a mai fost aproape să fie campion

Cuplul acesta a fost aproape să câștige campionatul și în sezonul trecut, a ratat în meciul decisiv cu Farul, unul în care au gafat Târnovanu și Gigi Becali. Portarul a greșit la golul de 1-2 al oamenilor lui Hagi, patronul a făcut două schimbări în pauză și și-a bulversat echipa. Acum pare să fie mai greu de distrus FCSB.

Oricât ar greși Târnovanu, care e un portar foarte bun, și oricâte schimbări ar dicta Becali, echipa are un avantaj clar în clasament și e cea mai bună din campionat, aceasta este realitatea. Iar ca să fie cea mai bună din competiție trebuie să existe și un antrenor. Este exclus ca FCSB să domine SuperLiga doar cu comenzile lui Gigi din sufragerie!

ADVERTISEMENT

De ce nu e campioană FCU, o formație în care fiul lui Adrian Mititelu a povestit că tatăl lui îl ignoră pe Nicolo Napoli? Gigi se implică, e clar! Pintilii și Charalambous reușesc să obțină rezultate bune în ciuda acestei imixtiuni! În vara anului trecut, înaintea sezonului, am fost în Olanda în cantonamentul FCSB.

Mihai Pintilii nu are licența Pro și nu poate fi nici măcar antrenor secund

Am mers acolo pentru gsp.ro. Pentru că Mihai Stoica, ofițerul de presă Cătălin Făiniși și ceilalți din staff au fost de acord, am asistat de-a lungul a două săptămâni la toate antrenamentele. Atmosfera a fost una foarte serioasă, autoritatea lui Pintilii nu a fost niciodată în dubiu, Charalambous nu e Strizu, e un antrenor real.

ADVERTISEMENT

Și sunt efecte clare, vizibile. Coman e în cel mai bun moment al lui, Olaru, la fel. Ngezana a ajuns din Africa de Sud și arăta ca un alien, un fotbalist foarte greu de adaptat. Colegii erau amuzați fiindcă Ngezana bea lapte nonstop! El nu se descurca nici măcar în antrenamente, și acum a devenit un fundaș foarte bun!

Charalambous are Pro și funcționează ca un antrenor secund. Pintilii nu are nici măcar A, licența de secund, și va deveni campion. Scopul Școlii de Antrenori care este? Să creeze antrenori. E normal ca Pintilii, care a fost un fotbalist internațional să nu poată să fie nici măcar secund și să fie tratat doar ca o portavoce a lui Becali?

ADVERTISEMENT