În presa de peste Prut au apărut imagini cu locul unde a fost găsită Ana Maria, tânăra însărcinată dispărută și ulterior descoperită moartă. Suspectul uciderii tineri a fost reținut pentru 30 de zile.
Ana Maria Guja, tânăra însărcinată dată dispărută imediat după ce a fost luată la ocazie, a fost căutată de aproape 1000 de oameni timp de o săptămână. Sâmbătă, aceasta a fost găsită moartă. Presupusul criminal ar fi un fost polițist, cel care a luat-o pe fată cu mașina.
În urmă cu 24 de ore, oamenii legii au găsit trupul neînsuflețit al fetei. Cadavrul se afla într-o zonă forestieră, la 21 de kilometri de localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Zona este aproape de zona de origine a șoferului reținut.
Postul de televiziune TV 8 de la Chișinău a publicat primele imagini cu locul în care a fost găsită tânăra. Trupul ei, aflat în această zonă împădurită, era acoperit cu crengi uscate.
”A fost o provocare enormă pentru noi toți să găsim această fată, dispărută în circumstanțe dubioase la Orhei. Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul ca împreună să putem acționa așa ca legea să poată fi aplicată corect. Astăzi am fost peste 900.
Colegilor noștri polițiști, peste 700 la număr, li s-au alăturat colegi din alte subdiviziuni și persoane civile care au mers cot la cot cu noi. Mulțumim tuturor. Pentru noi a contat fiecare persoană. Transmitem condoleanțe familiei și rudelor. Muncim în continuare pentru a elucida fiecare detaliu al acestui caz”, anunță poliția din Moldova, într-un comunicat.
În ceea ce-l privește pe șoferul mașinii în care a urcat Ana Maria înainte de a dispărea, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Individul ar fi spus în fața polițiștilor că fata a coborât la marginea drumului imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul.
Nevinovăția acestui bărbat, care este fost polițist, este susținută public și de fratele său. Acesta din urmă a postat mai multe comentarii pe rețele de socializare, în care îi ia apărarea suspectului.
”Acesta e fratele meu și nu-i vinovat, știu cu siguranță. Rog, așteptați ca lucrurile să se clarifice. Ce societate avem, Doamne. Cei ce gândesc altfel, aduceți probe concrete”, a scris Alexei Cotorobai, într-un comentariu pe Facebook, notează site-ul Unimedia.
Între timp, internauții din țara vecină au făcut o paralelă între tragedia de la Orhei și ”Cazul Caracal” petrecut în România, în anul 2019, și soldat cu omorul adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.