Sport

Imagini şocante cu Alberto Contador! Fostul câştigător de Turul Franţei, cu faţa plină de sânge după o căzătură. Foto şi video

Alberto Contador a suferit o căzătură urâtă într-o cursă din Beijing. Imaginile cu faţa umplută de sânge a fostului câştigător al Turului Franţei au apărut în mediul online.
18.06.2023 | 19:12
Imagini socante cu Alberto Contador Fostul castigator de Turul Frantei cu fata plina de sange dupa o cazatura Foto si video
Alberto Contador. Sursa: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Alberto Contador este unul dintre cei mai mari ciclişti ai ultimelor două decenii. Rutierul spaniol a câştigat de două ori Turul Franţei şi Turul Italiei, reuşind să se impună de trei ori şi în Vuelta.

Imagini şocante cu Alberto Contador! Fostul câştigător al Turului Franţei, cu faţa plină de sânge

Retras din finalul anului 2017, fostul rutier spaniol participă în curse demonstrative. Într-una dintre ele, desfăşurată la Beijing, Alberto Contador a suferit o căzătură urâtă şi s-a lovit cu faţa de asfalt.

ADVERTISEMENT

Pe reţelele de socializare au apărut imaginile cu faţa sângerândă a lui Alberto Contador, care a suferit mai multe tăieturi la nivelul feţei. Fanii ibericului au fost îngrijoraţi cu privire la starea campionului spaniol.

Alberto Contador, cu faţa umplută de sânge
Alberto Contador, cu faţa umplută de sânge

Şi-a liniştit fanii pe reţelele de socializare: “Sunt imagini dure, dar vreau să transmit un mesaj de calm!”

Alberto Contador a publicat ulterior un mesaj pe reţelele de socializare în care i-a liniştit pe fanii săi şi a spus că se simte bine. Pe video încă se pot observa urmele căzăturii, sportivul având ochiul umflat:

ADVERTISEMENT

“Azi a fost timpul să testez asfaltul. Sunt imagini dure care apar pe reţelele de socializare şi voiam să transmit un mesaj de calm. A fost mult sânge pentru că am suferit tăieturi atât la arcadă, cât şi la obraz.

Dar nu a fost nimic grav. Mă simt bine”, a fost mesajul transmis de Alberto Contador pe reţelele de socializare, spunând că întoarcerea la Madrid se va face conform planului, în cursul zilei de luni.

ADVERTISEMENT

Doliu în lumea ciclismului! Gino Mader a decedat la 26 de ani

Lumea ciclismului este în doliu după decesul lui Gino Mader. Rutierul formaţiei Bahrain Victorious a murit la doar 26 de ani după ce a căzut într-o râpă în a cincea etapă din Turul Elveţiei.

Rutierul a fost resuscitat la faţa locului înainte de a fi transportat cu avionul la spitalul din Chur, dar viaţa sa nu a mai putut fi salvată. Etapa de vineri a fost anulată, dar plutonul a parcurs ultimii 20 de kilometri ai traseului în onoarea lui Mader.

ADVERTISEMENT

Mama lui Gino Mader, Heidi, a primit condoleanţe din partea mai multor ciclişti. Rutierii au purtat brăţări negre.

ADVERTISEMENT