News

Implicarea Rusiei în campania pentru Brexit, dezvăluită într-un raport al Parlamentului britanic

21.07.2020 | 19:50
Implicarea Rusiei in campania pentru Brexit dezvaluita intrun raport al Parlamentului  britanic
ADVERTISEMENT

Marea Britanie a ignorat încercările Rusiei de implicare în politica britanică, mai ales în cazul campaniei pentru Brexit, este concluzia unui  grup de parlamentari britanici. Oligarhi ruși  au devenit influenți în mediile politice de la Londra și au spălat bani în Regatul Unit, folosit ca ”laundromat”, informează CNN.

Concluziile sunt prezentate într-un raport al Comisiei de Informații și Securitate a Camerei Comunelor, raport care arată că, absorbite de combaterea terorismului, serviciile britanice de informații au ignorat creșterea influenței rusești. Instituții culturale, firme de PR, grupuri  politice și chiar agenți imobiliari au devenit fără să vrea marionete ale Rusiei.

ADVERTISEMENT

Influența rusă în Regatul Unit este noua normalitate. Guvernele succesive au întâmpinat cu brațele deschise pe oligarhi și banii  lor, furnizându-le mijloacele să recicleze fonduri ilicite prin ”laundromatul” din Londra precum și legături la cel mai înalt nivel”, se arată în comunicatul  de presă care sintetizează raportul.

Rusia, implicată și în campania pentru independența Scoției

Raportul este rezultatul unei anchete de opt luni, dar a fost publicat cu întârziere din cauza convocării alegerilor anticipate de către premierul Boris Johnson. Printre experții audiați este și fostul spion din MI6 Christopher Steele, autor al unui dosar în care era descrisă legătura dintre staful de campanie al lui Donald Trump și guvernul  rus, dosar despre care Trump a spus că este o însăilare de minciuni.

ADVERTISEMENT

În raportul elaborat în Camera Comunelor, guvernul britanic este acuzat pentru faptul că nu a dispus o anchetă privitoare la implicarea Rusiei în referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Nu ni s-a furnizat nici o evaluare post-referendum privind încercările rusești de interferență. Situația este în accentuat contrast cu modul în care Statele Unite au tratat afirmațiile privind implicare rusească în alegerile prezidențiale din 2016, când o evaluaure a comunității de informații a fost realizată în două luni  de la vot”, susțin parlamentarii.

ADVERTISEMENT

Documentul arată că serviciile britanice nu au considerat că securitatea procesului  de votare în Regatul Unit este rolul lor pentru că vedeau chestiunea ca ”un  cartof fierbinte”. În plus, și guvernul s-a temut de lucrurile care ar putea ieși la iveală după o asemenea investigație. Comisia parlamentară de specialitate a cerut o anchetă însă guvernul a negat că ar exista date legate de o implicare externă în procesul electoral.

Poziția guvernului  de la Londra este cu atât mai stranie cu cât existau informații că Rusia s-ar fi implicat și în referendumul din 2014 privind secesiunea Scoției, referendum  cu care s-a înregistrat ”prima interferență a Rusiei post-sovietice într-un proces democrat din Vest”.

ADVERTISEMENT

Parlamentarii laburiști l-au acuzat direct pe Boris Johnson că a întârziat publicarea raportului, în condițiile în care actualul premier a fost principalul promotor al Brexit-ului la referendumul din 2016, iar o parte din echipa sa de astăzi ar fi avut legături strânse cu Rusia.

ADVERTISEMENT