News

Încă o demisie din USR. Era membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul. ”E clar, nu, de ce plec?”

14.02.2021 | 11:24
Inca o demisie din USR Era membru fondator al Uniunii Salvati Bucurestiul E clar nu de ce plec
ADVERTISEMENT

Încă o demisie din USR, după cea a Florinei Presadă. ”Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc partidul”, a precizat Ilinca Macarie, cea mai recentă persoană care a demisionat din partidul condus de Dan Barna.

Ilinca Macarie era membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier local în sectorul 1.

ADVERTISEMENT

”E clar, nu, de ce plec? Nu mai am ce face aici. Sunt membru fondator USB şi m-am băgat în politică pentru că voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată”, a precizat aceasta într-o postare pe Facebook.

Ilinca Macarie a demisionat din USR: ”M-am băgat în politică pentru că voiam să fac ceva concret. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată”

Foto: Facebook

„În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant.

Poate pentru că mai speram în ceva? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat un pic”, a scris Ilinca Macarie pe Facebook.

”Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac)”, mai a precizat membrul fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul. Demisia Ilincăi Macarie vine imediat după cea a fostului senator USR, Florina Presadă, care reclamase „dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă” din partid.

ADVERTISEMENT

Ce scrie Ilinca Macarie? ”Va veni şi vremea unora care vor o politică bazată pe empatie şi responsabilitate”

”Lucrurile nu se pot schimba atât de radical cum mi-aş fi dorit. Era imposibil ca după nenorociţii ăia de la PSD să vină unii de la polul opus: şcoliţi, cu caracter impecabil, culţi, generoşi, empatici.

Aşa că politica românească se transformă în ritmul ei. Va veni şi vremea unora care vor o politică bazată pe empatie şi responsabilitate, aşa cum îmi doresc eu.

ADVERTISEMENT

Aceşti oameni există deja printre noi şi experienţa USR a fost o şcoală extrem de utilă. Sper să o valorifice. Sper să o valorific”, se mai arată în mesajul de pe Facebook.