Fotbal intern

Încă un „blat” demascat? Reacție acidă a lui Mihai Stoica: „Sunt destule episoade în cariera mea”

26.01.2021 | 10:20
Inca un blat demascat Reactie acida a lui Mihai Stoica Sunt destule episoade in cariera mea
Sursa foto: timpulonline.ro
ADVERTISEMENT

Un blat din 2002, între Oțelul Galați și Gloria Bistrița, a fost demascat de antrenorul de atunci al dunărenilor, Victor Roșca. Un portar de națională a luat gol direct din corner.

Blaturile din fotbalul românesc nu sunt doar legende. Ele au existat și dovezile se adună an după an, chiar și dezvăluite la decenii distanță de la momentul ”faptei”. Fostul antrenor al Oțelului Galați, de la începutul anilor 2000, Victor Roșca, a rememorat un episod din Saga ”Cooperativa”.

ADVERTISEMENT

„În prima repriză, a fost o fază care mi-a dat de gândit. Guriță (Mihai Guriță, fost fotbalist la Oțelul Galați și Steaua București), un atacant cu viteză foarte bună, a scăpat de la centrul terenului spre poarta adversă. În loc să atace poarta, s-a dus cu mingea spre fanion! La pauză, m-am supărat, am strigat la el. În repriza secundă am primit gol din corner și m-am convins că nu doar Guriță știa ce trebuie să se întâmple”, a povestit Roșca la GSP Live.


UPDATE, 26 ianuarie, ora 10:27 / Mihai Stoica, managerul FCSB, a reacționat după dezvăluirile făcute de Victor Roșca. El a publicat o postare pe Facebook prin care încearcă să demonteze, prin argumente, afirmațiile fostului antrenor al Oțelului.

ADVERTISEMENT

„1. Ceahlăul – Oțelul 0:0 a fost un rezultat care convenea ambelor echipe. Ceahlăul se salva matematic în penultima etapă (nu mai avea nevoie de un punct la Bistrița în ultimul joc, lui nea Jean nu i-a convenit deloc, deci e absurd ce zice nea Vichi). Noi trebuia să câștigăm ultimul meci acasă cu Mediașul, care era deja retrogradată. A fost 3-0 cu Ilie Dumitrescu antrenor.
2. N-am terminat turul pe locul 7, ci pe 9, la egalitate de puncte cu Bacăul, care era pe 10.
3. Am avut iarăși un conflict? Sau de fapt n-am avut niciunul?
4. Era neplătit nea Vichi de luni de zile, sau luase banii în avans pe tot anul?
5. Cum a dat înapoi banii nea Vichi când l-a anunțat nea Cornel Drăgușin că-și poate lua banii pe 2 ani? Cash, virament? Apropo, chiar dacă are 94 ani, nea Cornel trăiește, moderatorul putea să intervină când a văzut că nea Vichi e confuz. Sau poate se obișnuise deja…
6. Nu mă întâlnisem cu Marius Lăcătuș în București niciodată. Nu aveam nicio discuție cu Steaua, avusesem cu Rapid cu un an în urmă. Urma să am la finele campionatului (tot cu Rapid). Marius Lăcătuș nu era la Steaua, fusese la FC Național.

L-am schimbat pe Victor Roșca pentru că nu eram mulțumit de joc, deși rezultatele nu erau foarte slabe. A contat mult și că refuza să înceapă cu Ogăraru, jucător pe care – personal – îl apreciam mult (îl știam bine de la naționala U18, coleg cu Chivu, Cernat, Dică). Cu Lăcătuș am ajuns să avem șanse la titlu, câștigând și contra Stelei (meci cu declarații din care reieșea clar cât de “bune” erau relațiile noastre cu cei din Ghencea). 

ADVERTISEMENT

Nu-l acționez în instanță pe nea Vichi pentru că realizez cu regret confuzia în care se află. În schimb, mă ofer să mergem împreună la testul poligraf și să se afle dacă e adevărat ce spune fostul meu colaborator. Totul este o PURĂ INVENȚIE. Îmi pare rău doar pentru că un om cu care am avut o relație civilizată apare cu asemenea acuze absurde. Păcat, nea Vichi, mare păcat.

P.S. Sunt destule episoade în cariera mea începută cu 29 ani în urmă care pot fi înfierate, dar membru al cooperativei chiar n-am fost. Iar meciurile blat la Bistrița nu se pierdeau în minutul 78”, a scris Stoica.

ADVERTISEMENT

„Babicu” Cristi Munteanu a luat gol direct din corner

Meciul la care face referire fostul tehnician al Oțelului s-a disputat în luna august 2001, la Bistrița, iar golul victoriei ardelenilor a fost marcat direct din corner de Horațiu Cioloboc, în minutul 78.

În poarta Oțelului era Cristi Munteanu, fotbalist care avea să părăsească gruparea dunăreană la finalului sezonului 2001/2002, când a semnat cu Dinamo, ajungând ulterior în circuitul echipei naționale.

Guriță și Munteanu erau jucători buni, de bază, nu puteau să facă neintenționat greșelile pe care le-au făcut. Mă îndoiesc că Munteanu putea lua gol din corner, era portar de națională”, a mai spus Roșca.

L-a liniștit Meme Stoica. „Avea o datorie către Jean Pădureanu”

Fostul antrenor al Oțelului, Victor Roșca, a dezvăluit și cine a fost în spatele aranjamentului.

„M-a lămurit Meme Stoica. Mi-a spus că avea o datorie la Jean Pădureanu și trebuia să se achite. Mi-a spus asta la finalul meciului. Eu eram foarte supărat și am vrut să iau niște măsuri contra jucătorilor.

Cu un an în urmă, Oțelul avea nevoie de un punct la Piatra Neamț, pentru a nu retrograda. La intervenția lui Jean Pădureanu, s-a ajuns la concluzia că e bine să fie egal”, a încheiat fostul antrenor al Oțelului.

Victor Roșca are 66 de ani și puțini microbiști își mai amintesc că a apărat poarta Rapidului în anii ’70. A fost mai cunoscut ca antrenor decât fotbalist, pregătind echipe precum Corvinul Hunedoara, Poli Timișoara, UTA, CSM Reșița, Petrolul sau Oțelul Galați.

ADVERTISEMENT