Sport

Încă un jucător a câştigat procesul cu Dinamo la FIFA! Cât trebuie să achite “câinii” pentru a debloca transferurile

Noi probleme pentru Dinamo, după ce un fost jucător a câştigat litigiul la FIFA. Câţi bani trebuie să achite "câinii" pentru a debloca transferurile.
14.06.2023 | 19:10
Inca un jucator a castigat procesul cu Dinamo la FIFA Cat trebuie sa achite cainii pentru a debloca transferurile
Adam Nemec a câştigat litigiul de la FIFA cu Dinamo (sursă foto: sportpictures.eu / colaj foto: fanatik.ro)
ADVERTISEMENT

Dinamo a revenit în SuperLiga, însă Ovidiu Burcă încă nu poate să primească noi jucători. “Câinii” au blocate transferurile, iar suma pentru a scăpa de această povară a crescut după ce un fost jucător a câştigat litigiul la FIFA.

Dinamo a mai pierdut un proces la FIFA. Câţi bani trebuie să dea “câinii” pentru a debloca transferurile

Adam Nemec, jucător al lui Dinamo în perioadele 2016-2018 şi 2020-2021, s-a adresat la FIFA pentru a-şi recupera restanţele pe care “câinii” le aveau la el şi, conform prosport.ro, a avut câştig de cauză. Astfel, atacantul lui FC Voluntari are de primit aproximativ 170.000 de euro.

ADVERTISEMENT

În aceste condiţii, suma pe care Dinamo trebuie s-o plătească pentru a putea debloca transferurile a crescut simţitor. Până la victoria lui Adam Nemec, formaţia din “Groapă” avea de plătit aproape 400.000 de euro, restanţe pentru Janusz Gol, Joseph Akpala, Desire Azankpo şi Ante Puljic.

Datoria lui Dinamo către Adam Nemec era trecută la masa credală în momentul când clubul a intrat pentru a doua oară în insolvenţă, iar suma se afla la categoria chirografari. În noul plan de reorganizare al clubului, propus judecătorului sindic, datoriile din categoria chirografari ar urma să fie şterse.

ADVERTISEMENT

Astfel, Adam Nemec a preferat să meargă la FIFA pentru a fi sigur că-şi va primi banii, din moment ce planul de reorganizare ar putea să fie aprobat şi fotbalistul risca să nu mai primească niciun ban. Conform tabelului creditorilor, clubul trebuia să-i plătească în jur de 88.000 de euro atacantului slovac.

Dinamo, cantonament în Slovenia. Ce amicale vor avea “câinii”

Dinamo se va pregăti în Slovenia, aşa cum a anunţat în exclusivitate FANATIK, primul cantonament al echipei în străinătate din ultimii doi ani. Chiar dacă transferurile sunt blocate pentru moment, Ovidiu Burcă va avea parte de un amical de cinci stele şi o va întâlni pe Dinamo Kiev.

ADVERTISEMENT

Cantonamentul din Slovenia este programat pentru perioada 26 iunie – 6 iulie şi, pe lângă amicalul cu Dinamo Kiev, de pe 5 iulie, “câinii” vor mai juca două meciuri de pregătire. Pe 28 iunie, Dinamo o va întâlni pe NK Aluminij (Slovenia), iar pe 2 iulie se va disputa partida cu Zalaegerszegi TE (Ungaria).

Până când Dinamo va plăti suma necesară pentru a debloca transferurile, Ovidiu Burcă s-a ales cu două întăriri pentru sezonul viitor. Din moment ce clubul nu poate legitima jucători noi, “câinii” trebuie să se mulţumească doar cu revenirile lui Geani Creţu şi Ricardo Grigore, care au fost împrumutaţi în stagiunea recent încheiată.

ADVERTISEMENT

Dinamo a reuşit să obţină promovarea în SuperLiga după un baraj cu FC Argeş. În manşa tur, jucată pe Arena Naţională, jucătorii lui Ovidiu Burcă s-au impus fără drept de apel, scor 6-1, în timp ce returul, disputat la Mioveni, a fost pierdut cu 2-4.

ADVERTISEMENT