Ceapa este unul dintre cele mai folosite ingrediente de către gospodinele din România și nu numai. Este o legumă care dă un gust extraordinar mâncărurilor și, tocmai de aceea, marii bucătari o pun la loc de cinste în bucătărie. Însă, pe cât de gustoasă este în mâncare, pe atât de greu de suportat este mirosul ei.
Aproape că nu există gospodină care nu aibă dificultăți la tocatul cepei. În general, ceapa are un miros destul de puternic care se răspândește în toată bucătăria, imediat cum este tocată.
Atunci când este prăjită, ceapa miroase mai puternic ca niciodată. Mirosul ei nu este tocmai unul plăcut, mai ales dacă vorbim de spațiile mici sau de locuințele open space.
Cei care vor să scape de mirosul dificil de ceapă din bucătărie, trebuie să știe că există un banal ingredient care îi poate salva. În plus, nici nu costă mult, iar efectul este garantat.
Cu doar 3 lei, gospodinele care vor să scape de mirosul neplăcut de ceapă pot cumpăra un plic de bicarbonat de sodiu. De obicei, acesta este un ingredient minune în orice casă și nu se dezice nici de data asta.
Tot ce trebuie să faci este ca, în faza incipientă să tai ceapa în două. Presară suficient de mult bicarbonat pe cele două suprafețe de ceapă și așteaptă.
Bicarbonatul trebuie lăsat suficient timp pentru a acționa și a neutraliza mirosul. După acest pas, ceapa se spală foarte bine sub jet de apă rece pentru a te asigura că nu a rămas deloc bicarbonat.
Bicarbonatul de sodiu nu este eficient doar în eliminarea mirosului de ceapă din bucătărie. De foarte multe ori, se întâmplă ca acest miros să rămână impregnat și în anumite piese de veselă care au fost folosite la tăierea cepei.
Cele mai afectate de mirosul cepei sunt tocătoarele. Oricât de mult le-ai spăla cu apă și detergent de vase, mirosul este la fel de puternic.
Pentru a scăpa de el, trebuie să presari pe fața tocătorului bicarbonat de sodiu. Apoi, peste este trebuie să torni un pic oțet. Amestecul trebuie lăsat să acționeze 10-15 minute, după care se clătește.