News

Inovație în transplanturi umane. Porcii au fost clonați în Japonia pentru a dona organe oamenilor

Japonia vine cu o inovație șocantă pe piața de transplanturi umane. Cercetătorii niponi au clonat porci pentru donarea de organe
13.02.2024 | 18:45
Inovatie in transplanturi umane Porcii au fost clonati in Japonia pentru a dona organe oamenilor
Porci clonați de japonezi pentru donarea de organe la oameni. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

În Japonia, cercetătorii au clonat porci pentru a fi folosiți în donarea de organe la oameni. Oamenii de știință de la Universitatea Meiji din Tokyo, împreună cu compania americană de biotehnologie eGenesis, au realizat în premieră acest experiment, conform informațiilor prezentate de EFE și preluate de Agerpres.

Porci modificați genetic pentru donarea de organe

Conform comunicatului emis de echipa de cercetare de la Universitatea Meiji, trei purcei modificaţi genetic au fost aduși pe lume duminică, 11 februarie, în urma unei proceduri de clonare, în scopul de a furniza celule şi organe pentru transplanturile la oameni.

ADVERTISEMENT

În Japonia, problema donatorilor de organe este una accentuată, iar procentul mic de persoane care reușesc să obțină un transplant, anume aproximativ 3%, intensifică interesul pentru aplicarea xenotransplanturilor în clinică, conform afirmațiilor companiei eGenesis.

Hiroshi Nagashima, fondatorul PorMedTec, și-a exprimat speranța că acest progres va ajuta la abordarea provocărilor legate de transplanturile de organe umane, precizând că purceii au fost clonați utilizând tehnologia de transfer nuclear al celulelor somatice pentru a crea exemplare identice genetic.

ADVERTISEMENT

Apoi, ovulele fertilizat au fost implantate în uterul unei mame purtătoare care a dat naștere celor trei purcei, printr-o operație de cezariană.

Până la realizarea unei donări reale, mai sunt și alte etape de parcurs

După nașterea acestor purcei modificați genetic, urmează o etapă de validare a dezvoltării acestora, după care vor fi puse la dispoziția instituțiilor medicale din Japonia pentru a fi utilizate în cercetări clinice.

ADVERTISEMENT

Următorul obiectiv al echipei de cercetători este începerea studiilor xenotransplanturilor de la porci la maimuțe, ca răspuns la lipsa de donatori de organe în Japonia. Compania PorMedTec a exprimat încrederea că acest progres ar putea deschide calea pentru aplicarea clinică a xenotransplanturilor în Japonia în viitor.

ADVERTISEMENT

În prezent, în Japonia, aproximativ 16.000 de persoane se află pe lista de așteptare pentru un transplant de organe, conform Rețelei japoneze pentru transplant de organe.

De asemenea, sunt luate în vedere intervenții precum transplantul de insule pancreatice de porc la pacienții cu diabet de tip 1 și transplantul temporar de rinichi de porc la un nou-născut cu afecțiuni renale grave, proceduri care nu au mai fost realizate până în prezent, conform informațiilor furnizate de agenția Kyodo.