Life

Interviu cu Raluca Bădulescu, regina regească de la Bravo, ai stil: „M-am lovit de multe prejudecăți”. Ce se poartă vara asta

Raluca Bădulescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru FANATIK despre modă și proiectul Bravo, ai stil.
02.07.2021 | 18:12
Interviu cu Raluca Badulescu regina regeasca de la Bravo ai stil Mam lovit de multe prejudecati Ce se poarta vara asta
Raluca Bădulescu, jurată la Bravo, ai stil și renumit fashion icon. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Raluca Bădulescu a vorbit pentru FANATIK despre marile provocări ale acestui sezon din punct de vedere stilistic, care sunt vedetele pe care le admiră pe partea de haine și nu numai.

Jurata de la Bravo, ai stil a devenit un fashion-icon în urmă cu mai mulți ani, dar lumea o asociază mai degrabă cu concursul de modă de la Kanal D.

ADVERTISEMENT

Vedeta ne-a mărturisit că este extrem de fericită că lumea a ajuns să o știe ca pe Raluca de la Bravo, ai stil, căci de acest proiect este extrem de mândră. Îl consideră una din cele mai mari realizări ale sale, dacă nu chiar cea mai mare.

Raluca Bădulescu: „Bravo, ai stil, cea mai frumoasă realizare”

– Ai devenit cunoscută cu mult înainte de Bravo, ai stil și, cu toate acestea, lumea te asociază cu această emisiune în primul rând. Cât de mult te-ai schimbat de-a lungul anilor? Cum este Raluca de la Bravo față de Raluca intrată în lumina reflectoarelor în urmă cu mai mulți ani?

ADVERTISEMENT

Pentru mine este o onoare și o bucurie că numele meu să fie asociat cu proiectul “Bravo, ai stil!”, pentru că este cea mai frumoasă realizare. Am mai spus și repet pentru că este ceea ce simt, în afară de fiul meu și de familie, faptul că sunt parte din familia Kanal D și din acest proiect fenomen este una dintre cele mai mari bucurii.

Raluca pe care o vedeți în față reflectoarelor și cea care era acum câțiva ani sau care nu se vede pe micul ecran sunt una și aceeași persoană. Având în vedere că este un reality-show, telespectatorii ne văd așa cum suntem cu adevărat.

ADVERTISEMENT

Care sunt prejudecățile de care s-a lovit fashionista de-a lungul timpului

-Publicul te-a descoperit așa cum probabil nu te bănuia: extrem de amuzantă, sensibilă și empatică odată cu prezența ta la Bravo, ai stil. Cum simți că te percepe lumea la prima vedere? Reușești să transmiți tot ceea ce vrei? De ce fel de prejudecăți te-ai lovit până acum?

Mă bucur foarte mult că publicul m-a descoperit prin intermediul acestui proiect, exact așa cum sunt în viață de zi cu zi. La o prima vedere faptul că mă îmbrac mai excentric, port unghii lungi.

ADVERTISEMENT

Am un make up mai extravagant pot crea impresia de aroganță, duritate. Dar sunt o persoană amuzantă. Am trăiri că orice alt om. Îmi place să fiu înconjurată de prieteni, să îmi iau energia de la toți colegii mei și pe această cale țîn să le mulțumesc tuturor, inclusiv celor care sunt în spatele camerelor de luat vederi.

De-a lungul timpului m-am lovit de multe prejudecăți, de la faptul că eram prea grasă până la faptul că eram judecată după felul în care mă îmbrac, arăt. Nu pot schimba aceste prejudecăți.

Rămâne la latitudinea fiecăruia să judece așa cum dorește. Eu sunt fericită că oamenii mă văd așa cum sunt și sper că am reușit să transmit, dincolo de micul ecran, adevărată mea personalitate. Eu iubesc oamenii, ceea ce fac și, la sfârșitul zilei, sunt un om ca toți ceilalți.

Nebunia boho-chic

-Vorbind despre stil, știm că ai fost de curând în Madrid, unde spuneai că ai văzut un boho-chic mai civilizățel. Care e nebunia cu acest boho-chic? Ce trebuie să știe fetele care vor să intre în zona asta stilistică?

Boho-chic-ul nu este zona mea de comfort, însă poate deveni. Este una dintre tendințele majore ale acestui an. Nu mă concentrez foarte mult pe trenduri, dar cu toții încercăm să ne adaptăm garderoba în funcție de acestea. Recomand tuturor doamnelor, domnișoarelor interesate de tendințe să nu arunce piesele de baza pe care le au în garderobă.

Pot adapta ceea ce au în funcție de tendințe. La o piesă de bază pot adăuga încălțări, accesorii care le pot duce în zona boho-chic, de exemplu. Anul acesta este nebunia cu piesele croșetate, tricotate, materiale naturale, culori ale pământului sau culori neon, umeri supradimensionați, ambele tendințe fiind la extreme. Depinde în ce zonă ne simțim mai comfortabil. Recomand să aleagă ceea ce li se potrivește, să aibă în garderobă piese corecte, cinstite pe care să le adapteze și să le ducă în diferite zone stilistice.

raluca bădulescu
Raluca Bădulecu alături de Alexandru Raicu, unul din îngerii ei stilistici. Foto: Instagram

Stilul Raluca Bădulescu, inconfundabil: „Nu mă caracterizează un anumit tip de minimalism”

-Știm că ești pasionată de animal-printuri, auriu și cât mai mult sclipici. Ce ținută nu ai adopta niciodată? Există vreun articol vestimentar sau vreun stil de care nu vrei să te apropii deloc sau care crezi că nu ți-ar veni bine?

Animal prinț-ul, auriul, bijuteriile masive fac parte din personalitatea mea, din look-ul meu pe care îl cultiv de ani de zile. Nu schimb foarte mult, dar cu ajutorul prietenului meu, care este și un designer foarte bun, Alexandru Raicu, am început să abordez și alte stiluri vestimentare.

Nu pot spune că este un articol vestimentar pe care nu l-aș purta niciodată. Nu mă caracterizează un anumit tip de minimalism, nu mi-ar veni bine.

Un anumit tip de piese deconstruite care au bântuit și bântuie modă în continuare, nu mă caracterizează, nu le simt. Nu-mi vin bine și trebuie să ținem cont de constituția corpului atunci când alegem o piesă. Trebuie să porți lucruri care îți avantajează silueta, dar o să încerc și alte schimbări de look în viitor.

raluca bădulescu
Raluca Bădulescu, în platoul Bravo, ai stil. Foto: Instagram

Raluca le admiră pe Delia și Inna din punct de vedere stilistic

-Care sunt din punctul tău de vedete cele mai pricepute vedete din România într-ale purtatului hainelor? Urmărești pe cineva pe Instagram ca să îi admiri ținutele?

În cadrul “Teo Show” am, împreună cu Cătălin Botezatu, rubrica “Așa da, așa nu” în care comentăm ținutele vedetelor și, de cele mai multe ori, cred că am apreciat ținutele Deliei, Innei, vedete foarte bine îmbrăcate și cu o coerență stilistică excepțională. Mai sunt multe alte vedete care se îmbracă foarte bine. Cele două pot fi considerate niște repere în ceea ce privește fashion-ul în România.

-Ca sfat stilistic, ce le recomanzi femeilor să poarte mai mult vara asta? Ce mai e la modă în sezonul estival?

Revenim la tendințe, ca de obicei. În sezonul estival se poartă multe lucruri, propuse atât de magazinele mass-market, unde se găsesc lucruri reinterpretate ale marilor case de modă, cât și piese originale ale marilor case de modă. Indiferent pe care dintre variante o alegem, trebuie să ne gândim la ceea ce ni se potrivește, la ce ne stă bine.

Topurile sau fustele, pantalonii foarte scurți, care se poartă în acest sezon nu avantajează pe toată lumea și nu le recomand. Trebuie să ne analizăm foarte bine în oglindă. Se poartă orice, de la bumcac, lurex, umeri supradimensionați , papuci. Orice este este permis cu condiția să ne pună fizicul și personalitatea în valoare.

 

ADVERTISEMENT