Sport

Interviu EXCLUSIV cu Săpunaru! “JOC şi pe 1 LEU la RAPID!”

Cristi Săpunaru este jucătorul Rapidului! Unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti de suporteri a semnat cu gruparea din Giuleşti un contract valabil pînă la finalul sezonului şi le promite...
03.02.2015 | 00:02
Interviu EXCLUSIV cu Sapunaru JOC si pe 1 LEU la RAPID
ADVERTISEMENT

Cristi Săpunaru este jucătorul Rapidului! Unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti de suporteri a semnat cu gruparea din Giuleşti un contract valabil pînă la finalul sezonului şi le promite suporterilor că jucătorii vor face tot ce depinde de ei pentru a salva clubul de la retrogradare. În interviul acordat pentru FANATIK.RO, Săpunaru a declarat că sezonul începe pentru Rapid după partida cu Steaua şi face apel la fani, pe care îi îndeamnă să vină la stadion.

Salut Cristi! Ai semnat, în sfîrşit, cu Rapid!

– Aşa este! Toată lumea ştie ce înseamnă această echipă pentru mine. Nu s-a pus niciodată problema de bani, la Rapid aş juca şi gratis. Dovadă că am semnat un contract în alb. Să se încheie odată cu informaţiile cum că aş fi refuzat să semnez din cauza salariului.

ADVERTISEMENT

Dar care a fost problema?

– Repet, nu a fost vorba de bani, ci de un principiu. Vreau acum să văd dacă oamenii îşi vor ţine promisiunea faţă de mine. Aici, la Rapid, este o altă problemă care doare. Nu de acum, ci de foarte mult timp. Dar mă opresc aici, nu doresc să comentez prea mult.

“Returul începe pentru Rapid după meciul cu Steaua”

Sincer, crezi că Rapid se mai poate salva de la retrogradare?

– Este foarte greu să ne menţinem în Liga 1, dar ne vom da viaţa pe teren. Eu şi colegii mei vom face tot ce depinde de noi pentru a scoate Rapidul din această situaţie. Vom lupta pînă la epuizare pentru a salva acesta minunat club. Ca să ne salvăm de la retrogradare avem nevoie de numărul de puncte pe care echipele de pe locurile trei sau patru le au în clasament. (n.r. 33 şi 30).

ADVERTISEMENT

Primul meci din retur este contra Stelei.

– Este un derby, dar Steaua pleacă favorită. Păi se înfruntă prima şi ultima clasată. Şi, din acest motiv, campionatul începe din etapa a doua a returului pentru noi. Din etapa a 19-a trebuie să facem cît mai multe puncte. Şi, pentru asta, avem nevoie de suporteri. Vreau ca tribuna să fie plină şi să ne împingă de la spate. Pentru că îi asigur că eu şi colegii mei vom da totul pe teren.

“Cei din club pot să-mi dea un salariu de un leu pe lună”

Pe ce perioadă ai semnat cu Rapid?

– Pînă la vară! Apoi vom vedea ce se va întîmpla. Important este să ne salvăm.

Pe ce sumă?

– Păi contractul este în alb! Cei din club pot să pună un salariu de un leu pe lună sau unul de un milion de lei. Sau 400.000 de euro, cît vor ei! Asta ca să închei odată cu acuzaţiile că nu am semnat pînă acum din cauza banilor. Rămîne acum să vedem cît de corecţi vor fi cei din club, dacă se vor ţine de promisiunea pe care mi-au făcut-o. Eu voi juca şi voi da totul pe teren. 

ADVERTISEMENT

67 de partide a jucat Săpunaru pentru Rapid. A marcat 6 goluri

900.000 de euro este cota lui Săpunaru conform site-ului transfermarkt.de

Valerii Moraru a stabilit care este cea mai importantă mutare pentru salvarea Rapidului. Întîlnirea decisivă are loc în aceste zile

Tags: