Sport

Unde va juca Unirea Slobozia în SuperLiga. Anunțul de ultimă oră al lui Adi Mihalcea. Exclusiv

Unirea Slobozia a reușit o promovare neașteptată, iar Adi Mihalcea a dezvăluit pentru FANATIK unde va juca echipa în SuperLiga.
25.04.2024 | 21:05
Unde va juca Unirea Slobozia in SuperLiga Anuntul de ultima ora al lui Adi Mihalcea Exclusiv
Unirea Slobozia a reușit o promovare neașteptată, iar Adi Mihalcea a dezvăluit pentru FANATIK unde va juca echipa în SuperLiga. Sursă foto: Valentin MACREA/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Victoria obținută pe terenul formației CS Mioveni, scor 1-0, în etapa a 6-a din Liga 2, a consemnat promovarea matematică a echipei ialomițene pe prima scenă a fotbalului românesc.

Stadioanele unde ar putea evolua Unirea Slobozia în SuperLiga

Odată cu promovarea în SuperLiga, autoritățile locale au decis să înceapă din luna mai o serie modernizări în ceea ce privește stadionul pe care Unirea Slobozia își desfășoară meciurile de pe teren propriu.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, formația ialomițeană este nevoită să-și caute o ”casă” provizorie pentru startul stagiunii viitoare. Va fi un handicap pentru micuța echipă antrenată de Adi Mihalcea, dar toată lumea își dorește ca arena să se ridice la standardele din SuperLiga.

Contactat de FANATIK pentru a detalia subiectul legat de stadion, tehnicianul Unirii a anunțat care sunt variantele pentru primele etape din sezonul viitor și când este programată întoarcerea la Slobozia.

ADVERTISEMENT

”La început vom juca pe Arcul de Triumf sau la Clinceni. Din septembrie, octombrie la noi! Vom schimba gazonul”, a declarat Adi Mihalcea, pentru FANATIK, despre alegerile ialomițenilor.

Cum au petrecut jucătorii Unirii Slobozia după obținerea promovării

Tehnicianul Adi Mihalcea a vorbit despre obiectivele pe care echipa le va avea în SuperLiga și a mărturisit că în iarnă lotul a fost creionat special pentru atacarea promovării, însă este conștient de faptul că este necesar să aducă jucători cu experiență.

ADVERTISEMENT

”Noi ne-am creionat lotul în iarnă și în perspectiva unei promovări. Mergem pe omogenitate, dar avem nevoie de jucători de altă valoare și cu experiență în SuperLiga. Ceea ce simt eu pentru Dinamo nu mă duce gândul la a retrograda din nou. Îmi doresc enorm să joc cu Dinamo în SuperLiga”, a spus el.

La finalul meciului câștigat la Mioveni, jucătorii liderului din Liga 2 au dat drumul la sărbătoare. Petrecerea de pe teren s-a mutat ulterior la vestiare, unde elevii lui Mihalcea au celebrat promovarea pe ”Made in Romania”, celebra manea a lui Ionuț Cercel.

ADVERTISEMENT

Melodia a devenit virală în ultimele luni, datorită unui trend pe Tik-Tok. Fotbaliștii celor de la Unirea Slobozia s-au folosit de o boxă portabilă și s-au bucurat fără margini pentru performanța de a promova pe prima scenă.

ADVERTISEMENT