Sport

Ioan Varga, patron CFR Cluj, replică în forță pentru Gigi Becali: „Aberații, enormități din partea unuia obișnuit cu valizele. Dacă nu se oprește, ne va plăti daune mai mari decât banii băgați în FCSB!”. Exclusiv

Ioan Varga demontează „teoria conspirației” propagată de Gigi Becali și spune că nu îl cunoaște personal pe Istvan Kovacs, cu atât mai puțin pe fratele său.
29.08.2023 | 16:59
Ioan Varga patron CFR Cluj replica in forta pentru Gigi Becali Aberatii enormitati din partea unuia obisnuit cu valizele Daca nu se opreste ne va plati daune mai mari decat banii bagati in FCSB Exclusiv
Neluțu Varga a răspuns dur după acuzele lui Gigi Becali. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Înfrângerea suferită de FCSB la Arad a dat naștere unui adevărat scandal în fotbalul românesc. Protagonistul principal? Gigi Becali, care a ieșit public cu acuze grave la adresa arbitrului Istvan Kovacs, neimplicat direct la meciul cu UTA, și a conducătorilor de la CFR Cluj.

Neluțu Varga răspunde dur acuzelor lui Gigi Becali: „Enormități din partea unuia obișnuit cu valizele”

Patronului FCSB a mers mai departe cu acuzațiile și a lansat și o teorie a conspirației. După spusele sale, arbitrul Istvan Kovacs ar lucra mână în mână cu fratele său Szabolcs, care a fost în camera VAR la Arad, pentru a opri FCSB din drumul spre titlu și a ajuta CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Susține că centralul din Carei ar avea un apartament în complexul rezidențial deținut de Neluțu Varga și cere să se facă investigații în acest caz. În plus, Becali l-a acuzat și pe Răzvan Zamfir, angajat al CFR Cluj la departamentul de scouting, că i-a cerut bani în urmă cu ceva timp pentru a truca meciuri.

Cum era și normal, conducerea lui CFR Cluj nu a rămas indiferentă la spusele lui Becali. După ce Cristi Balaj i-a o primă replică patronului de la FCSB,  a venit rândul lui Neluțu Varga să răspundă dur acuzelor omologului său.

ADVERTISEMENT

„Aici la noi, în Ardeal, avem o vorbă când cineva spune numai prostii. Sună cam așa: «Lasă-l în pace, că omul fură curent!”. Asta aș putea eu să-i transmit lui Gigi Becali, dar ținând cont că între noi, cei care finanțăm fotbalul românesc, ar trebui să existe respect, mă abțin.

Sunt numai enormități ceea ce spune domnul Becali, numai prostii. Prima oară am zâmbit, după aceea, când a început lumea să mă sune, mi-am dat seama că e ceva serios și că dânsul chiar a dat acele declarații. Știți cum e, Gigi Becali glumește cam mult…

ADVERTISEMENT

A spus niște enormități mai mari decât el și vreau să-l anunț oficial pe această cale că dacă va continua ne vom întâlni la Tribunal și s-ar putea să-l coste daunele mai mult decât a băgat domnia sa în FCSB până acum!

Nu avem nicio treabă, nu există ceea ce spune domnul Becali. După cum bine știți, dânsul este specializat în valize și nu noi. În niciun caz eu! Vorbesc cel puțin de mandatul meu la CFR Cluj, de când sunt patron la această echipă.

ADVERTISEMENT

Nu-l cunosc pe Istvan Kovacs personal, nu am nicio treabă nici cu el, nici cu fratele domniei sale. Nu au cumpărat de la mine niciun apartament. Până la urmă, fiecare om are libertatea să facă tot ceea ce vrea în viață, e treaba fiecăruia ce cumpără, ce mă interesează pe mine?!”, a declarat Neluțu Varga în exclusivitate pentru FANATIK.

Neluțu Varga, avertisment pentru Gigi Becali: „Să se oprească!”

Patronul lui CFR Cluj a vorbit apoi despre respectul care ar trebui să existe între oamenii de fotbal și îi cere lui Gigi Becali să înceteze cu aceste acuze nefondate.

„Mi-e penibil puțin să stau să comentez astfel de declarații, sunt niște afirmații aiuritoare ale domnului Becali. Chiar îmi pare rău când văd asemenea lucruri și stau să mă gândesc care e adevărata sa față. Când se bucura și îl lăuda după un meci direct cu noi pe Istvan Kovacs, ce bun arbitru e, ce român adevărat e, sau acum când spune că e vândut ungurilor… Că este killer-ul de casă al lui Neluțu Varga, că vrea să ajute CFR-ul să câștige titlul…

Am văzut ce mult ne-au ajutat arbitrii în meciul direct de acum câteva etape, când Compagno a căzut secerat în careu fără să-l bruscheze nimeni și i s-a făcut cadou un penalty lui FCSB! Aștia sunt arbitrii noștri de casă?!

Vă dați seama, sunt numai aberații ale domnului Becali, care e obișnuit să pună astfel de presiune. Chiar nu înțeleg atacurile din partea domniei sale, noi l-am respectat, eu l-am respectat… Văd că dânsul tot vorbește despre persoana mea și nu pricep de ce…

Eu sunt un altfel de om, cred în primul rând că pe noi, patronii, trebuie să ne caracterizeze respectul, civilizația, buna creștere până la urmă și să încercăm să ne vedem fiecare de echipele lor, să ne construim cluburi puternice acolo unde băgăm bani, pentru că toți băgăm bani și nu este ușor. Tot ce spune domnul Becali sunt numai prostii, lucruri care nu au legătură cu realitatea, un fel de teorie a conspirației, cum se întâmplă mai mereu la FCSB când pierd câte un meci.

Atât vreau să îi mai transmit public domnului Becali: Să se oprească! Nu există nici măcar 0,001 la sută adevăr în ceea ce spune domnul Becali.

Noi vrem să ne vedem în continuare de CFR Cluj, nu ne interesează de alte grupări, dorim să construim ceva serios aici, sau să reconstruim dacă vreți,…

Personal, mi-am propus să vorbesc mai puțin. Am dat această replică pentru că sunt niște acuzații în spațiul public pe care ni le aduce domnul Becali și nu pot fi tratate cu superficialitate. Credeți-mă că în condiții normale, nici nu le-aș fi băgat în seamă”,  a conchis Neluțu Varga pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT