Fotbal intern

Ionuț Negoiță pune tunurile pe arbitrii din Liga 1: „O mizerie. Ei sunt Dumnezei”

24.04.2021 | 16:25
Ionut Negoita pune tunurile pe arbitrii din Liga 1 O mizerie Ei sunt Dumnezei
ADVERTISEMENT

Chiar dacă a trecut aproape un an de când i-a cedat oficial Dinamo controversatului om de afaceri spaniol Pablo Cortacero, Ionuț Negoiță nu uită și nu iartă.

Fostul acționar majoritar al grupării din „Ștefan cel Mare” a vorbit în termeni extremi de duri despre problemele de arbitraj cu care s-au confruntat „alb-roșiii” în ultimii ani și a militat pentru implementarea cât mai curând cu putință a sistemului VAR.

ADVERTISEMENT

Poate e doar o părere și o imagine greșită a mea, dar mă îndoiesc. Când am intrat în fenomen, am simțit și arbitrajele, care sunt o mizerie”, a dezvăluit acesta, aruncând, totodată, „săgeți” către echipele campioane.

Ionuț Negoiță nu uită și nu iartă. Acuzații dure la adresa arbitrilor

Când mi-am dat seama că am investit în Centrul de Copii și Juniori, am renovat pe acolo ce era, am zis să fie bine… ajungi la niște aspecte care nu țin de tine, cum ar fi arbitrajul. Ce faci? Investești, iar dacă arbitrajul e ostil, ce faci? N-ai voie să zici nimic, că imediat te bagă la comisii. Ei sunt Dumnezei.

ADVERTISEMENT

Pe măsură ce treceau anii, calitatea fotbalului scade. Poate e doar o părere și o imagine greșită a mea, dar mă îndoiesc. Când am intrat în fenomen, am simțit și arbitrajele, care sunt o mizerie.

Acum nu mai sunt în prima linie ca să fiu marcat direct, doar din ce văd la meciuri, sunt și acum erori grave. Se vedea și din statistici, Dinamo era cea mai dezavantajată echipă, dar, cu toate astea, n-am vrut niciodată să intru în jocul unora.

ADVERTISEMENT

Fără valoare nu poți să câștigi campionatul, dar trebuie să fii organizat pe toate planurile. Nu cred că cei care au câștigat în ultimii ani nu pot fi bănuiți că au stat cu mâinile în sân.

Așa a fost întotdeauna, nu spun noutăți. Eu am stat cu mâinile în sân pentru că am sperat că lucrurile se vor schimba. Se pot compara dacă e mai bine sau mai rău ca înainte. Mi-e greu să zic, dar în niciun caz nu s-au schimbat lucrurile în bine.

ADVERTISEMENT

Uitați-vă ce scandaluri sunt la fiecare etapă, mai ales în privința arbitrajelor. De ce nu s-a introdus VAR-ul până acum? Să fim serioși, pe bani se putea. Spun mult mai puține decât știu.

Eu nu sunt genul care să scrie cărți, dar spun cât de cât lucrurilor pe nume. Eu vorbesc, trag concluzii. Mi-am făcut și dușmani, dar mă interesează mai puțin.

Dacă toată lumea tace… și dacă vorbește, tot cam aia se întâmplă. Cei care sunt în fotbal n-au voie să vorbească, că vor fi dezavantajați, iar eu știu cum e”, a declarat Ionuț Negoiță la Digi Sport.

Gaz Metan umilește Dinamo și o aduce mai aproape ca oricând de retrogradare

În altă ordine de idei, înfrângerea usturătoare suferită la Mediaș, în fața Gazului, scor 1-4, îi duce pe dinamoviști mai aproape ca niciodată de „matineu”. Cu o serie de 13 meciuri fără victorie, aceștia se află la cinci puncte în spatele Voluntariului, echipă care ocupă ultimul loc ce asigură salvarea directă de la retrogradare. Nici măcar Dusan Uhrin nu își poate explica forma dezastruoasă pe care o traversează echipa sa.

„Trebuie să vorbim cu jucătorii, rezultatul este foarte rău pentru noi, primim goluri foarte ușor. Situația e rea de când am venit aici. Până acum nu am ajutat Dinamo și este foarte dificil și pentru mine.

Vreau să văd mai mult de la jucători, nu este suficient pentru noi. Am făcut greșeli catastrofale. Nu pot să spun nimic despre asta pentru că nu înțeleg cum este posibil. Fiecare meci e important pentru noi, eu sunt aici de o săptămână, n-am dormit bine de când am venit, vă spun cinstit”, a declarat antrenorul ceh la finalul partidei de vineri.

ADVERTISEMENT