Fotbal international

Ionuț Radu are zilele numărate la Inter Milano! Cine îl poate înlocui

13.02.2021 | 19:06
Ionut Radu are zilele numarate la Inter Milano Cine il poate inlocui
ADVERTISEMENT

Portarul Ionuț Radu e foarte aproape de o plecare de la Inter Milano, iar pe lista de înlocuitori există nu mai puțin de trei nume. 

Fostul căpitan al naționalei de tineret a României nu a jucat nici măcar un meci în acest sezon din Serie A și are șanse slabe să o facă în viitorul apropiat, deși era anunțat ca titular în urmă cu ceva timp.

ADVERTISEMENT

Ionuț Radu are probleme la Inter, chiar dacă Samir Handanovic are 36 de ani și mai are încă doi ani contract. Italienii au pus ochii pe Juan Musso, portarul lui Udinese, în vârstă de 30 de ani.

Ionuț Radu, la un pas să plece de la Inter Milano

Portarul român în vârstă de 23 de ani e evaluat conform transfermarkt la șapte milioane de euro, însă Antonio Conte nu i-a acordat nicio șansă în acest sezon în campionat.

ADVERTISEMENT

Radu mai are contract încă trei ani și jumătate, așa că are șanse mari să fie din nou împrumutat. Samir Handanovic va juca duminica cu Lazio meciul cu numărul 500 la Inter, însă nu are de gând să se retragă prea curând.

Portarul ar putea continua și din vară la Inter dacă e dispus să își accepte statutul de rezervă, ori poate să plece la o echipă unde poate juca. O altă opțiune ar fi ca milanezii să îl folosească drept monedă de schimb.

ADVERTISEMENT

Care sunt variantele lui Inter pentru înlocuirea lui Ionuț Radu

Conform jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport pe lista lui Inter se află Cragno (Cagliari), Musso (Udinese) și Meret (Napoli). Pe de altă parte, Inter nu stă rău la portari nici în curtea proprie, unde sunt mai mulți tineri talentați.

Dintre aceștia, italienii îi scot în evidență pe Brazao și Filip Stankovici, doi tineri de mare perspectivă, care pot intra oricând: „Inter mai are puțin peste un an la dispoziție pentru a găsi un portar cu care să înceapă un ciclu nou. În curte are doi jucători de viitor, Brazao (20 de ani), împrumutat la Oviedo și «un potențial fenomen», după cum susține Julio Cesar, și fiul unui fost interist, Filip Stankovici (18 ani)”, au notat italienii conform aceleiași surse.

ADVERTISEMENT

Cei de la Gazzeta dello Sport îl laudă însă și pe Ionuț Radu, însă românul nu se află printre preferații conducerii clubului italian: „Oferă garanții și Ionuț Radu, crescut în academia clubului și în prezent secundul lui Handanovici. Însă pe lista conducerii există 3 nume preferate, încercuite cu roșu: Juan Musso (Udinese, 26 de ani și 86 de partide în Serie A), Alessio Cragno (Cagliari, 26/118) și Alex Meret (Napoli, 23/57). Toți destul de tineri, dar deja cu experiență acumulată în campionatul italian”.

ADVERTISEMENT
Tags: