Sport

Irina Begu visează frumos după calificarea în turul doi la Australian Open: „Îmi doresc cel puțin un sfert de Grand Slam”

Irina Begu (32 de ani, locul 30 în clasamentul WTA) a oferit un amplu interviu de la Australian Open. Este singura jucătoare din România rămasă în turneu.
18.01.2023 | 16:04
Irina Begu viseaza frumos dupa calificarea in turul doi la Australian Open Imi doresc cel putin un sfert de Grand Slam
30 e locul ocupat de Irina Begu în ierarhia mondială. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Irina Begu este singura româncă rămasă în competiție la Australian Open și e calificată în turul al doilea. Jucătoarea este extrem de optimistă și are obiective extrem de îndrăznețe.

Irina Begu, adversar în plus la Australian Open: „Am venit la 9 dimineața și am jucat la 5”

Irina Begu ține steagul sus pentru România la Australian Open după eliminarea Patriciei Țig, însă a întâmpinat foarte multe obstacole: „Ieri eram programată ultimul meci, am venit pe la 1.30 și la 9 m-au anunțat că nu joc, iar azi am venit la 9 dimineața și am jucat la 5. Apoi, condițiile total diferite. Ieri au fost 37-38 de grade, azi, în jur de 16-17. Lucrurile astea sunt însă la fel pentru toți sportivii. Am încercat să mă adaptez cât mai bine”, a spus jucătoarea conform treizecizero.ro.

ADVERTISEMENT

Numărul 30 mondial a reușit să treacă în primul tur de Elizabeth Mandlik, o jucătoare venită din calificări, care nu avea absolut nimic de pierdut: „Nu aș spune că asta a fost problema, aveam informațiile necesare despre cum joacă ea. O fi fost un pic mai adaptată cu terenurile, dar și pentru ea a fost prima oară în aceste condiții reci, deci am luat-o de la zero amândouă”.

Vremea chiar a încurcat-o destul de mult, iar explicația e simplă: „Nu-mi plăcea cum simțeam mingea în rachetă. Mingea nu a sărit la fel ca în zilele trecute, mie-mi place să fie mai cald, atunci pot varia mai mult cu spinul meu, deranjez mai mult. Azi simțeam că nu deranjez suficient de mult, devenisem prea pasivă, am stat prea mult în spate și o mișcam mult prea mult”.

ADVERTISEMENT

Cum a găsit strategia câștigătoare în setul doi: „M-am relaxat și am început să simt mai bine jocul”

După ce a pierdut primul set cu 2-6, Irina Begu a reușit o revenire de mare jucătoare împotriva Luciei Bronzetti: „În setul al doilea, m-am relaxat am găsit tactica și am început să simt mai bine jocul, să mă mișc mai bine. La 5-3 meciul era oarecum în mâinile ei, pentru că și servea, și nu avea un serviciu rău. Și cred că la un moment dat n-am mai greșit nimic, cel puțin nu în momentele importante. Am pus-o sub presiune destul de mult, iar de la 3-5 am fost consistentă în joc.

I-am deschis prea multe unghiuri la început, iar ei îi plăcea asta; ulterior am jucat lung și tare pe mijloc, n-avea de unde să scoată, s-a panicat, nu avea soluții; asta trebuia, să o fixez într-un loc. În setul al doilea am reușit să mă uit și la ea, să văd ce nu-i place, pentru că în setul 1 eram prea atentă la mine, la ce nu-mi place mie, vociferam prea mult, și trebuia să mă uit un pic și peste fileu. Și când am putut face asta, și tactic am făcut lucrurile diferite”.

ADVERTISEMENT

Românca o va întâlni în turul al doilea pe germanca Laura Siegemund: „Experiența și-a spus un pic cuvântul, cu siguranță, m-au ajutat meciurile pe care le-am câștigat în trecut, faptul că sunt de atâția ani acolo, dar per total, mă bucur că am reușit în momentele importante să fiu”.

Victor Crivoi, unul dintre oamenii din spatele ascensiunii Irinei Begu: „A tras mereu de mine”

Irina Begu e conștientă de calitățile sale, iar experiența acumulată e un atu extrem de important: „Bineînțeles că am progresat de la an la an, m-am maturizat, bineînțeles că nu mai sunt sportiva de la 25 de ani, acum văd lucrurile diferit. Și sunt oameni care m-au ajutat și îmi sunt alături, pentru mine asta contează foarte mult, am acum echipa pe care mi-am dorit-o întotdeauna, oameni pozitivi, care cred în mine.

ADVERTISEMENT

Unul dintre ei e Victor. Au fost momente când aveam probleme cu tiroida și eram destul de rău, eu personal nu mai credeam în mine și ziceam că ok, cred că asta a fost – nu mai aveam energia, nu că nu-mi doream, ci nu mai puteam.

Dar Victor a tras mereu de mine și mi-a zis: eu cred că tu poți mai mult, poți să-ți depășești rezultatele pe care le-ai avut. Și da, e important să ai astfel de oameni lângă tine, care să te susțină și să creadă în tine necondiționat. În momentul de față am echipa pe care mi-am dorit-o mult – Victor, Gabi, Lucian, cu care lucrez. Mă simt bine, puternică fizic. Mai avem mult de muncit, dar îmi dă speranțe. Și când simți că te ajută corpul, asta e cel mai bine”.

Cum a reușit să își revină după cea mai lungă vacanță din carieră: „Nu mă așteptam să mă simt atât de bine”

„Mă simt bine fizic, am muncit foarte mult în offseason, a trebuit să recuperez pentru că am avut o vacanță mai lungă, forțată, de șapte săptămâni, cea mai lungă pe care am avut-o. Sincer, nu mă așteptam să mă simt atât de bine din prima săptămână, acum mă simt foarte bine fizic, simt că mă mișc bine, trebuie doar să gestionez un pic situația cu mine (zâmbește).

Îmi doresc foarte mult să joc bine la turneele de Grand Slam, îmi doresc să fac un minim de sfert de finală de Slam, e obiectivul meu și sper să-l ating. E un vis pe care sper să-l îndeplinesc, pentru că pentru asta muncesc și trag de mine și încerc să mă îmbunătățesc. Și chiar dacă am 32 de ani – poate sportiv e o vârstă mai înaintată -, dar eu mă simt foarte bine acum.

O iau turneu cu turneu, deplasare cu deplasare, am învățat să fiu mai relaxată per total, față de cum obișnuiam să fiu înainte, și asta m-a ajutat, pentru că nu mă consum la fel de mult; exceptând meciul de azi”, a mai spus Irina Begu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT