News

Israel a câștigat războaiele, dar niciodată pacea. Nici palestinienii, nici israelienii nu mai cred în soluția „două state”

Război fără sfârșit dus între evrei și Fâșia Gaza. Soluția celor „două state” pierde teren atât în mintea israelienilor, cât și a palestinienilor
17.10.2023 | 16:52
Israel a castigat razboaiele dar niciodata pacea Nici palestinienii nici israelienii nu mai cred in solutia doua state
Soluția „două state” în conflictul israeliano-palestinian nu este valabilă decât pe hârtie / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Tot mai puțini israelieni și palestinieni cred în soluția „două state” – Israel și un stat palestinian în Cisiordania și în Fâșia Gaza – pentru reglementarea conflictului istoric dintre ei. În egală măsură, ei nu cred că cele două state pot coexista pașnic, o arată sondajele de opinie realizate chiar și înainte de atacurile teroriste de la sfârșitul săptămânii trecute făcute de gruparea teroristă Hamas împotriva statului evreu.

Imposibilă o coexistență pașnică

În cadrul celor mai recente sondaje publice realizate în Israel, Gaza și Cisiordania, oamenii au fost întrebați dacă se poate găsi o soluție prin formarea unui stat palestinian independent și dacă acesta ar putea coexista pașnic cu Israelul.

ADVERTISEMENT

Potrivit sondajului realizat de Pew Research Center, un număr tot mai mare de israelieni încep să se îndoiască de fezabilitatea unei soluții cu două state, doar 35% dintre cei chestionați considerând că este posibilă coexistența pașnică între Israel și un stat palestinian.

Aceasta reprezintă o scădere de 15 puncte procentuale față de acum zece ani. Acestea sunt cele mai scăzute cifre de până acum. Sentimentul împotriva unei soluții cu două state a evoluat de-o manieră semnificativă în rândul israelienilor arabi, în comparație cu israelienii evrei.

ADVERTISEMENT

Arabii israelieni sunt acum cu 33% mai puțin predispuși să creadă în această abordare decât erau în 2013. În cursul aceleiași perioade, omologii lor evrei sunt cu 14% mai puțin predispuși să ia în considerare soluția celor două state.

Sondajul, chiar înainte de atacurile Hamas

Cu toate acestea, sondajul a fost realizat în aprilie și publicat în septembrie, înainte ca războiul dintre Israel și Hamas să izbucnească în urma unui atac fără precedent al grupării teroriste, la 7 octombrie.

ADVERTISEMENT

Datele disponibile din partea palestiniană sunt mai nuanțate. Aproape o treime dintre palestinieni se declară acum în favoarea unei soluții cu două state, potrivit unui sondaj realizat în septembrie de Centrul palestinian pentru cercetare politică și sondaje.

Dar, în timp ce sprijinul pentru soluția celor două state a crescut ușor, majoritatea palestinienilor consideră în continuare că aceasta nu este calea de urmat. Aproximativ 67% dintre palestinieni se opun soluției celor două state, citând expansiunea coloniilor evreiești ca fiind unul dintre principalele motive ale scepticismului lor.

ADVERTISEMENT

În plus, contestarea din ce în ce mai mare a lipsei de punere în aplicare a Acordurilor de la Oslo – două acorduri semnate în 1993 pentru a garanta „dreptul poporului palestinian la autodeterminare” – și utilizarea de către Israel a coerciției în teritoriile ocupate nu au făcut decât să agraveze situația.

Lupta, „soluția” palestinienilor

Armata israeliană împiedică o rezolvare pașnică și crearea unui stat palestinian, a declarat marți Hassan Albalawi, șeful adjunct al misiunii palestiniene pe lângă Uniunea Europeană, pentru Euronews. El a acuzat persecutarea sistemică a palestinienilor de către autoritățile israeliene ca fiind principala cauză a violențelor actuale, citând lipsa unei intervenții internaționale care să tragă Israelul la răspundere.

„Când Israelul atacă, când Israelul ocupă, când Israelul colonizează, când Israelul înconjoară Gaza (…) cu toate acestea, voi (Europa) spuneți că Israelul se apără?”, a adăugat el.

Această situație este reflectată în ultimul sondaj, care arată că palestinienii cred din ce în ce mai puțin în negocieri ca mijloc de creare a unui stat suveran. Dintre civilii palestinieni, 53% sunt în favoarea unei lupte armate pentru a crea un stat independent și în favoarea luptei împotriva ocupației.

Aceasta reprezintă o creștere de 12% în comparație cu rezultatele sondajului realizat în aceeași perioadă în 2022. Această creștere este compensată de o scădere a încrederii în diplomație și negocieri, palestinienii fiind acum cu 10% mai puțin predispuși să le prefere ca soluție, potrivit aceluiași sondaj.

Vechiul cerc vicios

Istoria soluției celor două state este „vechiul cerc vicios” care se repetă mereu, potrivit specialiștilor, care spun că soluția celor două state nu poate fi posibilă decât pe hârtie. Ea a fost prevăzută în procesul de pace de la Oslo din 1993, care s-a încheiat cu strângerea de mână istorică și extrem de simbolică dintre Yitzhak Rabin și Yasser Arafat.

Dar ideea datează de mult mai demult. Încă din 1947, Națiunile Unite au propus un plan de împărțire a Palestinei, care se afla pe atunci sub mandat britanic. Acesta includea, de asemenea, un statut internațional pentru orașul Ierusalim, revendicat de ambele părți. Acest plan nu a fost niciodată pus în aplicare, iar în 1948, Israelul și-a proclamat independența (sau înființarea).

La momentul respectiv, reacțiile la această propunere conțineau deja întreaga matrice de dezacorduri care au dăinuit până în prezent: porțiunea de teritoriu care ar reveni fiecărui stat, controlul Ierusalimului, gestionarea refugiaților palestinieni și securitatea.

Și chiar dacă cele două părți au fost uneori de acord să se așeze la aceeași masă de negocieri, nu s-a putut ajunge la un acord privind trasarea frontierelor. Experții indică indică colonizarea Cisiordaniei drept unul dintre obstacolele majore în calea unei soluții cu două state. Israelul vorbește vag despre un stat palestinian, dar abia 30% din întreaga Cisiordania ar putea reveni palestinienilor în termenii despre care vorbește statul evreu.

ADVERTISEMENT
Tags: