Iulia Vântur a fost în Dubai, acolo unde și-a sărbătorit ziua de naștere, însă nu a fost prezent și Salman Khan. Vedeta nu a ajuns în India, dar s-a bucurat de această zi specială.
Recent, Iulia Vântur a fost în Spania, la concertul lui Ricky Martin, acolo unde s-a distrat de minune. După aceea, vedeta a mers într-o destinație luxoasă pentru a-și serba ziua de naștere.
Fosta prezentatoare TV a împlinit 43 de ani pe 24 iulie și a sărbătorit în Dubai, însă fără partenerul ei. În schimb, prietenele Iuliei Vântur au fost alături de aceasta într-o zi atât de importantă.
Cu toate că nu a putut ajunge înapoi în India de ziua ei, acolo unde se află iubitul ei, Iulia Vântur s-a bucurat de petrecere deoarece prietenele ei au avut grijă ca totul să fie pe placul ei.
Vedeta a primit un buchet uriaș de trandafiri roșii, dar și torturi și mai multe cadouri. Ea și prietenele sale au sărbătorit într-un zgârie-nori din Dubai, după cum se poate vedea în imaginile postate pe rețelele sociale.
“Nu am putut ajunge de ziua mea înapoi în Mumbai dar… Departe de casă, voi, fetelor, m-ați făcut să mă simt că acasă. Va mulțumesc mult pentru dragostea voastră, m-ați făcut să mă simt specială.
A fost frumos să împărtășești povești din diferite colțuri ale lumii și să înțelegi, încă o dată, că …tot ce avem nevoie este iubire! Ne-am simțit minunat!”, a scris vedeta pe Instagram, în dreptul unui videoclip de la petrecerea de ziua ei.
De când a plecat în India, Iulia Vântur a dat lovitura în carieră. Vedeta se numără printre cele mai apreciate artiste muzicale de la Bollywood și are numeroase concerte pe parcursul anului.
De asemenea, fosta prezentatoare de la Dansez pentru tine trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Salman Khan. Actorul a ajutat-o pe Iulia Vântur la începutul carierei, după cum a spus aceasta în cadrul unui interviu mai vechi.
Acum câteva luni, vedeta a vorbit despre un alt proiect important la care lucrează. Este vorba despre un documentar legat de viața lui Salman Khan. Peste 60 de interviuri au fost realizate pentru această producție.