Fotbal international

Jakub Blaszykowski, salvatorul Wislei Cracovia. A cumpărat clubul la un pas de faliment şi e primul jucător polonez în activitate care e şi patron

07.04.2020 | 12:40
Jakub Blaszykowski salvatorul Wislei Cracovia A cumparat clubul la un pas de faliment si e primul jucator polonez in activitate care e si patron
ADVERTISEMENT

Clubul Wisla Cracovia este al doilea ca renume în fotbalul polonez după Legia Varşovia. Înfiinţat în 1906 a adunat 13 titluri de campioană a Poloniei de-a lungul timpului. Însă în ultimii ani problemele financiare au făcut ca Wisla să fie o simplă echipă de pluton, fără obiective ambiţioase.

Blaszykowski a revenit acasă, la 34 de ani

Iar izbucnirea pandemiei de coronavirus a fost la un pas să însemne şi cântecul de lebădă pentru această grupare de tradiţie. Pentru că Wisla s-a trezit la un pas de faliment.

ADVERTISEMENT

Jakub Blaszykowski este un internaţional polonez ajuns acum la vârsta de 34 de ani. A cunoscut gloria în fotbal în perioada 2007-2016, când a îmbrăcat tricoul Borussiei Dortmund. Apoi a mai trecut pe la Wolfsburg şi Fiorentina, până să revină acasă în vara anului trecut.

Şi-a fixat salariu de 100 de euro

Acasă la Wisla Cracovia, echipa de la care plecase spre glorie în 2007, după trei ani petrecuţi la acest club. Şi Blaszykowski, un om extrem de credincios, care zilnic rosteşte pasaje din Biblie şi se roagă, nu a putut suporta să vadă cum ar putea dispărea clubul pe care îl iubeşte.

ADVERTISEMENT

Vara trecută, când a venit, a anunţat că salariul său va fi unul modic, de 100 de euro pe lună şi a împrumutat clubul cu bani pentru a plăti salariile restante. Acum însă COVID 19 se pregătea să dea lovitura de graţie.

A suferit drama copilăriei, când tatăl său a ucis-o mama jucătorului

Blaszykowski s-a decis imediat. A cumpărat tot clubul şi a salvat Wisla de la dispariţie. Devine astfel primul jucător din istoria fotbalului polonez, aflat în activitate care este şi patron la un club din prima divizie.

ADVERTISEMENT

Viaţa a fost una de film pentru bătăiosul fundaş, cu 108 selecţii în echipa naţională, pentru care a şi reuşit un număr record de goluri pentru postul său, 21. Asta pentru că la numai 10 ani avea să sufere o imensă traumă, când într-un acces de furie tatăl său a înjunghiat-o mortal pe mama jucătorului.

Crescut de bunică şi de unchiul care e azi selecţionerul Poloniei

Din acel moment a fost crescut de bunică, de aceea şi la toate golurile înscrise, după moartea ei, dedicaţia era întotdeauna către cer, dar a fost ajutat mult şi de unchiul său, fotbalist, Jerzy  Brzeczek, mai mare ca el cu 15 ani, care era fratele mamei lui Kuba.

ADVERTISEMENT

Astăzi Brzeczek este nimeni altul decât selecţionerul Poloniei, începând din 2018, iar la vremea când îl ducea pe Blaszykowsky la echipa de la care a plecat şi el, Rakow Czestochowa, era căpitanul echipei naţionale.

ADVERTISEMENT