Sport

Jaqueline Cristian, explicații pentru victoria fantastică de la WTA Madrid: ”Cheia este la antrenamente”. Exclusiv

Jaqueline Cristian a obținut o victorie extraordinară în fața Barborei Krejcikova în turul 2 la WTA Madrid, iar la final a explicat revenirea miraculoasă.
27.04.2024 | 10:00
Jaqueline Cristian explicatii pentru victoria fantastica de la WTA Madrid Cheia este la antrenamente Exclusiv
Jaqueline Cristian a obținut o victorie extraordinară în fața Barborei Krejcikova în turul 2 la WTA Madrid, iar la final a explicat revenirea miraculoasă. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Românca s-a impus cu scorul de 2-6, 6-0, 6-2 după mai bine de 2 ore de joc în fața câștigătoarei de la Roland Garros 2021 și și-a asigurat o urcare de 6 poziții în clasamentul WTA, de pe locul 73 până pe 67.

Jaqueline Cristian, prima reacție după victoria cu Krejcikova de la WTA Madrid

La finalul partidei cu Barbora Krejcikova, din turul 2 de la WTA Madrid, Jaqueline Cristian a explicat pentru FANATIK care a fost cheia revenirii în joc după ce pierduse destul de clar primul set.

ADVERTISEMENT

”Am intrat puțin emoționată și nu găseam prea ușor terenul în primul set. Era greu cu meciul din spate, era groaznic, dar nu puteam să mă plâng de chestia asta pentru că amândouă eram în situația asta. Ușor, ușor am început să mă simt bine și mi-am dat seama de planul tactic pe care trebuie să-l joc și am stat la luptă.

După cum știți, îmi place să mă lupt. În setul 2 am fost mai pozitivă, am avut o atitudine mai bună, am crezut mai mult în mine și mi-am spus că nu am nimic de pierdut. Am început să-mi adun jocul, să nu mă mai intereseze nimic.

ADVERTISEMENT

După primul set mi-am dat seama că trebuie să mut mai mult jocul pe rever, să fiu puțin mai constantă cu serviciul și să fiu mai atentă la slice-urile ei. Apoi am găsit serviciile mele plate care m-au ajutat să câștig mai ușor punctele, dar clar că vântul ne-a incomodat pe amândouă. Vântul mișca foarte mult mingea și nu puteai aștepta.

Iar eu în primul set nu m-am mișcat cât trebuia. Înainte de o lovitură a fost o rafală de vânt, mi-a venit zgură în ochi, am vrut să o scot și m-am frecat, dar mai rău am făcut pentru că nu mai puteam să țin ochiul deschis. Mi-au dat niște picături. Nu pot să spun că mă ajută pe mine suprafața, cred că e doar o chestie de adaptare”, a declarat Cristian.

ADVERTISEMENT

Jaqueline Cristian, motivată de pregătirea făcută

Jucătoarea noastră, care a pus serios umărul la calificarea României la turneul final al Billie Jean King Cup, a precizat că se simte extrem de confortabil după ce și-a schimbat antrenorul și crede că încă nu a pus în practică tot de a exersat în pregătire.

”Sunt foarte fericită, dar la modul la care m-am antrenat în ultimul timp, de când am schimbat antrenorul, când joc cu fetele astea simt că chiar am de unde. Și astăzi mă gândeam în unele raliuri că îmi e mai ușor cu ea decât îmi e la antrenamente.

ADVERTISEMENT

Simt că încă nu sunt la 100% față de cum joc la antrenamente. Nu vreau să pun presiune pe mine, e doar un feeling bun pe care îl am, pe care îl urmez și care îmi dă foarte multă încredere. Meciurile câștigate te ajută, dar rutina și antrenamentele pe care le ai în spate sunt baza.

Mama a venit cu tot norocul din lume. A venit cu iubirea aia pură de mamă. Mă bucur să o am alături. Și tata e pe aici, dar el e mai emotiv și vorbesc cu el după meciuri. Nu vreau să-mi pun limite, o iau de la zi la zi. Sunt fericită că mâine (n.r. – sâmbătă) am zi liberă și pot să mă duc la antrenament”, a spus Jaqueline Cristian, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT