Dinamo a reușit să câștige partida cu Oțelul Galați, scor 3-1, în etapa 26 a SuperLigii. ”Câinii” au obținut 6 puncte din ultimele două partide, având în vedere victoria cu Farul din runda trecută.
Dennis Politic a deschis scorul în duelul de pe Arcul de Triumf, marcând cu un șut din prima. Dinamovistul a fost schimbat în minutul 53 al partidei, acuzând o problemă musculară.
Basarab Panduru a remarcat evoluția lui Dennis Politic din partida cu moldovenii și crede că acesta ar putea juca la o echipă de play-off.
”Cei de la Dinamo să se mire de ce faze au făcut! Nu ai mai văzut așa ceva la echipa asta. Politic a dat din prima la primul gol, Abdallah e un jucător foarte bun pentru Dinamo.
Politic e excepțional, este mult peste ce e Dinamo acum! Dacă Dinamo e la coada clasamentului, Politic nu e jucător de coada clasamentului, e de primele șase echipe. Are lucruri pe care nu le vezi la alții”, a declarat Dennis Poliic la Orange Sport.
Cu patru partide înaintea finalului sezonului regulat, Dinamo se clasează pe locul 15 în clasamentul SuperLigii. Elevii lui Zeljko Kopic au obținut 6 puncte în ultimele două meciuri, cu Farul Constanța și Oțelul Galați, și au ajuns la 22 acumulate în acest sezon.
În acest moment, Dinamo se află la 14 puncte în spatele Petrolului Ploiești, ocupanta ultimului loc care duce în play-off și obiectivul este unul clar pentru clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare: evitarea retrogradării.
Oțelul Galați a ratat șansa de a se apropia la un singur punct de locul 6 în clasament și rămâne pe poziția a 11-a în SuperLigă. Jucătorii lui Dorinel Munteanu au o singură victorie în anul 2024, iar obținerea unui loc de play-off devine tot mai îndepărtată.
Gălățenii mai au patru partide de disputat din campionatul regulat. Aceștia întâlnesc Poli Iași (acasă), FC Hermannstadt (deplasare), CFR Cluj (acasă) și Farul (deplasare).