News

Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce vor păţi magazinele care vând alcool şi ţigări minorilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care operatorii economici care vând alcool și țigări minorilor să fie sancționați. Ce amenzi vor primi aceștia?
22.03.2022 | 14:40
Klaus Iohannis a promulgat legea Ce vor pati magazinele care vand alcool si tigari minorilor
Cum vor fi sancționate magazinele care vând alcool și țigări minorilor. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Operatorii economici care mai vând alcool sau țigări minorilor vor fi sancționați, în baza noii legi promulgate de șeful statului, Klaus Iohannis. Este vorba despre o completare adusă Legii nr. 349/2002, care prevede combaterea efectelor consumului de tutun, dar și a Legii nr. 61/1991, care prevede încălcarea unor norme de convieţuire socială.

Amenzi uriașe pentru operatorii economici care vor mai vinde alcool și țigări persoanelor sub 18 ani

Concret, magazinele care se vor abate de la noua regulă, vor primi o amendă în valoare de 10.000 de lei, iar activitatea le va fi suspendată pentru un termen de 10 sau 30 de zile.

ADVERTISEMENT

”Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială (PL-x 237/02.06.2021)”, a transmis Administrația Prezidențială.

Totodată, în expunerea de motive a actului normativ este prevăzută și constrângerea operatorilor economici care își aprovizionează magazinul cu alcool și tutun, în vederea respectării legislației. Aceștia trebuie să descurajeze minorii să achiziționeze astfel de produse care le periclitează viața.

ADVERTISEMENT

Drept urmare, orice abatere de la noul decret promulgat de șeful statului include ”amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”, mai este menționat în proiectul legislativ.

Un studiu efectuat anul trecut de Diageo arată că peste o treime dintre copiii din România consideră normal consumul de alcool. Nici în Cehia sau Ungaria situația nu era mai bună: 16% dintre copiii cehi și 11% dintre cei maghiari erau de părere cu minorii de la noi din țară.

ADVERTISEMENT

Interzis a vinde alcool și persoanelor aflate în stare de ebrietate

De asemenea, activitatea magazinului poate fi suspendată pentru un interval de 10-30 de zile și în cazul operatorilor economici care oferă alcool consumatorilor aflați într-o stare de ebrietate. Tot marți, Klaus Iohannis a mai semnat un alt decret, ce include un alt proiect legislativ referitor la sănătate, anume:

”Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 493/18.10.2021)”, mai informează Administrația Prezidențială.

ADVERTISEMENT
Tags: