News

Klaus Iohannis cere ca militarii români să lupte cu rebelii Houthi. Parlamentul va aproba participarea soldaților la operațiuni

Președintele vrea ca militarii români să lupte cu rebelii Houthi: Sunt „repercusiuni negative la nivelul economiei europene şi mondiale”.
16.04.2024 | 15:59
Klaus Iohannis cere ca militarii romani sa lupte cu rebelii Houthi Parlamentul va aproba participarea soldatilor la operatiuni
Klaus Iohannis cere ca militarii români să lupte cu rebelii Houthi. Foto Facebook MApN
ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis cere ca militarii români să lupte cu rebelii Houthi. Parlamentul va decide dacă aprobă participarea soldaților la operațiunile militare ale Statelor Unite ale Americii desfășurate împotriva Houthi.

Militarii români vor lupta cu rebelii Houthi. Solicitarea  președintelui Klaus Iohannis

Este vorba despre două operațiuni care vor avea loc în următoarea perioadă. Mai exact, Klaus Iohannis a informat Parlamentul că a dat undă verde participării Armatei României la Operaţia de Securitate maritimă a UE- EUNAVFOR ASPIDES.

ADVERTISEMENT

Decizia a fost luată cu scopul de a proteja securitatea maritimă pe rutele de navigație din Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Piersic. „Până la cinci militari români” ar urma să participe, potrivit șefului statului. Operația EUNAVFOR ASPIDES a început la 19 februarie 2024, după reuninea Consiliului Afaceri Externe al UE.

Totodată, președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului României să aprobe participarea soldaților români la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), care are loc sub comanda SUA.

ADVERTISEMENT

Până la trei militari ar urma să ajungă în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain. Amintim că PROSPERITY GUARDIAN (OPG), Operația maritimă prin care SUA au decis să lupte împotriva rebelilor Houthi, a început încă de la finalul anului trecut, la 18 decembrie 2023.

SUA au solicitat chiar de atunci sprijinul altor țări pentru a gestiona situația de securitate din Marea Roșie. Acțiunea a început după atacurile rebelilor Houthi în Marea Roşie şi Golful Aden, efectuate încă din noiembrie 2023.

ADVERTISEMENT

Ei spun că desfășoară aceste atacuri deoarece susțin palestinienii afectați în urma războiului din Fâșia Gaza, dintre Israel și Hamas. Însă, vizate de acțiunile rebelilor au fost și navele care aveau legătură cu SUA și UK.

„Situaţia de securitate s-a deteriorat constant”

Solicitarea președintelui României vine în contextul războiului din Fâșia Gaza și al atacurilor grupării Al-Houthi asupra obiectivelor care au legătură cu Israel. Șeful statului precizează că traficul maritim din Marea Roșie este afectat și „situaţia de securitate din zona coastelor yemenite şi a Strâmtorii Bab-al-Mandeb s-a deteriorat constant, cu repercusiuni negative la nivelul economiei europene şi mondiale”.

ADVERTISEMENT

„În acest context, în conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, am aprobat participarea Armatei României la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNA VFOR ASPIDES, în vederea asigurării libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic, începând din anul 2024, cu până la 5 militari.

De asemenea, în baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, solicit aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la 3 militari.

Participarea personalului la această operaţie, în cadrul comandamentului dislocat pe teritoriul statului Bahrain, se va face ulterior reglementării statutului juridic al militarilor români pe teritoriul acestui stat”, se arată în documentul președintelui Iohannis.

 

ADVERTISEMENT