News

Klaus Iohannis, mesaj pentru profesorii care n-au încredere că salariile cresc: ”Rămân ferm”

Klaus Iohannis le transmite un mesaj ferm acelor profesori care se tem că salariile nu le vor fi mărite de la 1 ianuarie 2024, așa cum au promis politicienii.
11.09.2023 | 13:30
Klaus Iohannis mesaj pentru profesorii care nau incredere ca salariile cresc Raman ferm
Klaus Iohannis, mesaj pentru profesorii care n-au încredere. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Președintele României nu a lipsit de la deschiderea anului școlar și a ținut un discurs emoționant, prin care le-a promis tuturor profesorilor că va face tot ce poate pentru ca promisiunile să fie respectate. “Mesajul meu pentru dumneavoastră, dascălii, rămâne același: sunteți indispensabili viitorului țării noastre”, și-a început Iohannis discursul.

Klaus Iohannis, mesaj pentru profesorii care n-au încredere salariile cresc

”Măririle salariale din acest an sunt un pas în direcția corectă, dar cu siguranță că meritați mai mult. Creșterea medie de 25% a salariilor din învățământ a devenit realitate după ce ați atras atenția societății asupra importanței meseriei de dascăl.

ADVERTISEMENT

Continui să susțin și creșterea salariilor începând cu 1 ianuarie 2024. Vă asigur că rămân ferm în a sprijini toate demersurile prin care angajamentele luate de Guvern în această vară să devină realitate”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

În urmă cu mai multe luni, atunci când profesorii făceau grevă, Klaus Iohannis îi certa pe dascăli pentru că au îndrăznit să își apere drepturile și să pună în pericol viitorul tinerilor care se pregăteau să susțină Bacalaureatul, conform Antena 3.

ADVERTISEMENT

La fel ca și Ligia Deca, Klaus Iohannis a subliniat că s-au făcut și se vor mai face multe investiții ”serioase” în infrastructura sistemului de învățământ. “Vorbim de peste un miliard de euro pentru dotări cu mobilier nou, modern, echipamente IT de ultimă generație și laboratoare noi, precum și cu materiale didactice.

Astfel, peste 5.600 de școli vor beneficia de un mediu educațional modern. Noua legislație revalorizează cariera didactică. Încurajăm, de exemplu, titularizarea în unitățile de învățământ din zone defavorizate, fiind introduse și o serie de elemente care vor genera predictibilitate în ceea ce privește norma didactică“, a concluzionat Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

Conform unui sondaj, puțin peste 50% dintre profesori cred că salariile lor vor fi mărite, așa cum li s-a promis în vară, astfel că o nouă grevă generală pândește sistemul. Între timp, pentru a-i mai face pe oameni să uite de greutăți, Guvernul a scos din nou din joben clasicele vouchere sponsorizate de bani europeni.

De data aceasta vouchere de 1.500 de lei pentru materiale didactice. ”Prima de carieră didactică are o valoare de 1500 de lei net și reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional. Acest ajutor va fi acordat anual, într-o singură tranșă, până în anul 2027”, a transmis Ministerul Educației.

ADVERTISEMENT

Cât despre Klaus Iohannis, președintele se pregătește de ieșirea din scena politică cel mai probabil pe ușa din spate, dacă e să ne uităm la cifrele oficiale din sondaje care arată că puțin peste 16% dintre români mai au încredere în ceea ce face sau ceea ce spune Klaus Iohannis, liderul din umbră al PNL.

ADVERTISEMENT