Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ladislau Boloni, laude pentru vedeta FCSB: ”Seamănă cu Coman francezul. Și nu doar la nume”

Ladislau Boloni a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că este impresionat de calitățile lui Florinel Coman. Vedeta FCSB a fost comparată cu un jucător important de la Bayern.
28.11.2023 | 14:37
Ladislau Boloni laude pentru vedeta FCSB Seamana cu Coman francezul Si nu doar la nume
Ladislau Boloni a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că este impresionat de calitățile lui Florinel Coman. Vedeta FCSB a fost comparată cu un jucător important de la Bayern. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Tehnicianul formației FC Metz s-a interesat la FANATIK SUPERLIGA de suma de transfer a internaționalului român și de cine este impresariat. Boloni a părut atras de aducerea lui Coman în Ligue 1.

Florinel Coman, vedeta FCSB, l-a impresionat pe Ladislau Boloni

Întrebat de Horia Ivanovici la emisiunea FANATIK SUPERLIGA ce impresie are despre Florinel Coman, antrenorul Ladislau Boloni a ținut să-l laude pe jucătorul vedetă de la FCSB și l-a comparat cu francezul Kingsley Coman de la Bayern Munchen.

ADVERTISEMENT

”Ieri am vorbit despre jucătorii de la echipa națională și venind vorba despre Florinel Coman, concluzia noastră a fost că seamănă cu Coman francezul de la Bayern. Și nu numai la nume. Joacă același post, e cam același stil, doar că unul joacă la Bayern Munchen ceea ce spune multe.

Îmi place de acest tânăr, dar nu-l cunosc personal. Francezii se pregătesc de tragerea la sorți (n.r. – pentru Euro 2024) și România fiind în urna a doua s-ar putea să le fie adversar și atunci fiecare jurnalist are grupa lui, iar pentru echipa națională a României m-au ales pe mine să-mi dau cu părerea”, a declarat Boloni.

ADVERTISEMENT

De ce nu transferă Boloni jucători români

Chiar dacă a părut interesat de un transfer al lui Florinel Coman, tehnicianul lui FC Metz a explicat că se teme să aducă jucători români pentru că în cazul în care aceștia nu ar da randamentul așteptat el ar fi cel tras la răspundere.

”Nu am urmărit așa de mult SuperLiga și mie îmi e tare frică să mă apropii de jucători din țară pentru că dacă, Doamne Ferește, nu fac un miracol atunci zvonurile pot fi mult mai negative către mine din partea suporterilor sau a clubului.

ADVERTISEMENT

Dacă aș face așa ceva, atunci ar trebuie să cunosc jucătorul perfect. Eu am luat jucători din România în echipa mea, a fost Costin Lazăr la PAOK, a fost Marius Niculae la Sporting în perioada lui Jardel, Ronaldo și Hugo Viana, dar pe acești jucători îi cunoșteam.

Niculae a fost în mâna mea la echipa națională, îl știam bine, știam caracterul lui, munca lui, am avut curaj să-l iau. Acum sunt puțin mai îndepărtat de jucătorii de acasă, nu e vorba de valoare, dar nu cunosc caracterul lor și puțin îmi e frică. E riscant. Trebuie să-mi dea rezultate imediat și îmi e frică că nu aș reuși”, a spus Ladislau Boloni, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.

Caracterizarea lui Boloni pentru Florinel Coman

ADVERTISEMENT
1,65 este cota BETANO pentru pronosticul „NG” la meciul FCSB - Oțelul Galați