News

Noutăți privitoare la Legea pensiilor și a salarizării. Ce se va întâmpla la Ministerul Muncii

Se anunță noutăți legate de Legea pensiilor și a salarizării. Ministerul Muncii anunță că înființează un comitet care va monitoriza reforma sistemului, conform unui angajament în PNRR.
26.12.2021 | 13:00
Noutati privitoare la Legea pensiilor si a salarizarii Ce se va intampla la Ministerul Muncii
ADVERTISEMENT

Finalul de an 2021 aduce noutăți în ceea ce privește Legea pensiilor și cea a salarizării din România.

Conform unui proiect pus în dezbatere pe site-ul oficial, Ministerul Muncii anunță înființarea unui un comitet care va monitoriza reforma sistemului public de pensii potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență.

ADVERTISEMENT

Astfel, România va îndeplini o nouă obligație la care s-a asigurat în PNRR. Cele mai noi informații spun că Banca Mondială va fi cea care va realiza consultanța pentru reforma sistemului de salarizare publică și schimbarea legii pensiilor.

Ministerul Muncii, noutăți privind Legea pensiilor și a salarizării. Va fi înființat un comitet de monitorizare

Modificările aduse acestor legi, care vizează circa 7 milioane de români, este asumată de statul român, prin PNRR, în fața UE, și va presupune eliminarea unor inechități și discrepanțe.

ADVERTISEMENT

E vorba aici de eliminarea sau plafonarea unor sporuri, corelarea strictă a pensiei cu contributivitatea și eliminarea discrepanțelor de gen. Modelul va fi luat din afară, de la alte state din UE mai avansate decât noi.

Încă din luna octombrie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a scos la licitație în SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice), un contract de 6 milioane euro (24 de milioane lei) pentru consultanță în privința reformei sistemului de salarizare publică și a legii pensiilor.

ADVERTISEMENT

Conform celor de la Economedia, Ministerul Muncii a decis că Banca Mondială va realiza în cele din urmă consultanța, atât pentru reforma legii pensiilor, cât și pentru schimbarea legii salarizării publice. Contractul ar urma să fie semnat în ianuarie, Banca Mondială mai având nevoie doar de aprobări de la Washington.

Proiectul privind constituirea comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii, pus în dezbatere

Pe 24 decembrie, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind constituirea comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență.

ADVERTISEMENT

Adoptarea acestui act legislativ și înființarea comitetului reprezintă o obligație de îndeplinit până în ultima zi a anului.

Conform datelor din document, comitetul are sarcina de a elabora direcțiilor strategie și de programare a reformei sistemului de pensii.

Acesta va monitoriza implementarea reformei sistemului de pensii și progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor acesteia și va monitoriza implementarea obiectivelor ”Reformei sistemului public de pensii”.

Din componența comitetului vor face parte: ministrul Muncii, ministrul Finanțelor și președintele Casei Naționale de Pensii, dar pot fi invitați și alți membri, precum președintele Camerei Deputaților și/sau Președintele Senatului, ministrul justiției, etc.

Comitetul se va reuni cel puțin trimestrial pe perioada implementării reformei și ori de câte ori este necesar pe perioada de monitorizare ex-post.

ADVERTISEMENT