Lionel Messi, prima reacție după ce a câștigat al șaselea Balon de Aur: „Nu am îndrăznit să visez, am fost norocos”

Francisc Oprea   
în Balonul de aur
02/12/2019, 23:33
Lionel Messi, prima reacție după ce a câștigat al șaselea Balon de Aur: „Nu am îndrăznit să visez, am fost norocos”
Lionel Messi a câștigat al șaselea Balon de Aur din carieră. Sursă Foto: Twitter

Lionel Messi a câștigat luni al șaselea Balon de Aur din carieră, primul fotbalist ce atinge o asemenea performanță. După decernarea trofeului, fotbalistul argentinian a mulțumit celor care au făcut posibilă realizarea, colegilor de la Barcelona și familiei. De asemenea, Messi a oferit o nouă lecție de modestie, punând reușita și pe seama norocului de care s-a bucurat în carieră.

Lionel Messi a intrat în istoria fotbalului

Lionel Messi a atins un nou record ce cu greu va fi doborât. Argentinianul a devenit primul fotbalist ce câștigă de șase Balonul de Aur, prestigiosul trofeu acordat de publicația France Football. Messi recunoaște că nici nu a avut putearea să viseze că va ajunge la această performanță și a ținut să le mulțumească celor care l-au susținut.

Vreau să le multumesc tuturpr jurnaliștilor care mi-au oferit acest trofeu, le mulțumesc colegilor de la club și de la echipa națională. Toți au contribuit mult la câștigarea acestui premiu. Primul meu trofeu Balon de Aur a fost câștigat tot la Paris.

Este un moment diferit, trebuie să îi mulțumesc familiei, soției mele, copiilor mei. Nu am îndrăznit să visez, am muncit mult, au fost multe lucruri de îmbunătățit. Trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu, am fost norocos. Iubesc fotbalul și sper să rămân la acest nivel, a declarat Lionel Messi.

Cristiano Ronaldo, locul trei în clasamentul pentru Balonul de Aur

Virgil van Dijk a ocupat poziția a doua în topul voturilor pentru Balonul de Aur din 2019. Deși a câștigat Liga Campionilor cu Liverpool, fundașul olandez nu a reușit să-l depășească pe Messi și să devină primul fundaș care obține premiul după o pauză de 13 ani, ultimul fiind italianul Fabio Cannavaro în 2006.

Cristiano Ronaldo a ocupat ultima treaptă a podiumului în clasamentul pentru Balonul de Aur, în timp ce Alisson a fost desemnat portarul anului, iar Matthijs de Ligt cel mai bun tânăr fotbalist. După ce a primit premiul oferit de France Football, Messi încheie un an în care a mai câștigat trofeu The Best, dat de FIFA, și Gheata de Aur.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles