Fotbal intern

Atenţie, “cîini” RĂI! Stoican: “Cu Steaua promit atitudine!”

“Vă recomand să nu vă luaţi după partidele din pregătire. Să o vedem pe Dinamo cînd joacă pe puncte şi pe bani. Locul lor este între locurile 4-6. Îmi place politica lui Dinamo cu bani...
08.02.2014 | 16:50
Atentie ciini RAI Stoican Cu Steaua promit atitudine
ADVERTISEMENT

“Vă recomand să nu vă luaţi după partidele din pregătire. Să o vedem pe Dinamo cînd joacă pe puncte şi pe bani. Locul lor este între locurile 4-6. Îmi place politica lui Dinamo cu bani puţini şi jucători tineri. Dar, pentru performanţă, îţi trebuie şi doi, trei bătrîni la echipă”, a spus Dumitru Dragomir la un post de televiziune.

“Sînt mulţumit de atitudinea şi determinarea elevilor mei. Sper să fim în formă maximă pînă începe campionatul. Am mare încredere în Rotariu, munceşte enorm la antrenamente. Sînt mulţumit de cei din linia de atac, toţi jucătorii şi-au făcut datoria. Nu e nici o problemă dacă voi avea probleme în a alege pe cine să trimit titular în atac. Asta să fie problema mea, să-şi facă toţi atacanţii datoria, iar eu să nu ştiu pe cine alege! Este o atmosferă bună la echipă, trebuie să avem şi puţină şansă în campionat. Este bine că lumea a prins încredere în noi, toţi fierbem înaintea meciurilor din Cupa României, cu Steaua promit atitudine şi determinare”, a spus Flavius Stoican.

ADVERTISEMENT

„Sper să marchez la fiecare joc, asta este datoria mea. Am 18 ani, nu sînt un jucător care să tragă echipa după el. Sîntem pregătiţi să jucăm cu orice echipă, sîntem Dinamo, nu ne este frică de Steaua. Sîntem pregătiţi să facem faţă oricărei echipe. După cantonamentul din Turcia am avut o problemă la genunchi, nu sînt, încă, refăcut, sper să fiu în regulă pînă începe campionatul”, a spus Dorin Rotariu.

“Terminăm acest stagiu de pregătire cu capul sus. Este bine că nu avem accidentări în cadrul lotului. Mi-a fost greu, la început, la Dinamo, dar colegii m-au încurajat. Am poftă să joc din nou fotbal. Este un proiect frumos, cu jucători tineri, care vor să facă performanţă, care nu se dau la o parte de la antrenamente. Ne dorim să ajungem în finala Cupei României. Este extraordinar pentru fotbalul românesc să aibă trei meciuri Dinamo-Steaua într-un interval aşa scurt”, a spus Ştefan Bărboianu la o televiziune de sport.

ADVERTISEMENT

––––––––––––-

Dinamo a încheiat cantonamentul din Spania cu o victorie spectaculoasă, scor 6-0, în faţa lui Lokomotiv Plovdiv. Partida a fost la discreţia “cîinilor”, care au înscris din toate poziţiile. Show-ul a fost deschis de Bilinski şi Thomas, Rotariu a reuşit un “hattrick”, iar Şerban a marcat golul partidei cu un şut de excepţie, din afara careului, la vinclu. Elevii lui Flavius Stoican vor reveni duminică în România, vor avea două zile libere, după care vor reîncepe antrenamentele. 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

ADVERTISEMENT

Min. 90: S-a încheiat partida!

Min. 89: Gol Lokomotiv! Arbitrul acordă eronat lovitură de pedeapsă pentru bulgari. Penalty-ul este transformat cu ajutorul unei “scăriţe” de un fotbalist al lui Lokomotiv Plovdiv. 

Min. 85: Velici şutează din careu, dar portarul lui Plovdiv respinge în corner.

Min. 75: GOOOL Dinamo! Rotariu înscrie spectaculos singur cu portarul formaţiei bulgare. 

Min. 74: GOOOL Dinamo! Şerban şutează de la aproximativ 20 de metri în vinclul porţii lui Lokomotiv. 

ADVERTISEMENT

Min. 72: Schimbare Dinamo: intră Velici, iese Cioinac.

Min. 69: Rus a trimis un şut-centrare în careu, iar portarul lui Plovdiv, neatent, a fost la un pas să-şi bage mingea în poartă. În cele din urmă, a respins în corner.

Min. 64: Încă două schimbări la Dinamo! Au intrat Nedelcearu şi Radu, au ieşit Thicot şi Filip.

Min. 60: GOOOL Dinamo! Cioinac centrează de pe partea stîngă pentru Rotariu, care trimite o lovitură de cap fără speranţe pentru portarul lui Lokomotiv. 

Min. 59: Schimbare la Dinamo: intră Samoilă, iese Bălgrădean.

Min. 55: GOOOL Dinamo! Matei intră cu mingea în careu, depăşeşte mai mulţi adversari, centrează pentru Rotariu, care înscrie din doi metri, cu poarta goală. 

Min. 53: Ţucudean şutează de la marginea careului puţin pe lîngă poartă.

Min. 51: Matei centrează în careu, portarul lui Plovdiv respinge.

Min. 46:  Stoican a schimbat aproape toată echipa după pauză, Bălgădean şi Thicot fiind singurii care au rămas pe teren. Echipa arată astfel: Bălgrădean – Rus, Asanovici, Thicot, S. Filip – Cioinac – Matei, Elton, Şerban Rotariu – Ţucudean

Min. 46: A început repriza secundă.

Min. 45: S-a terminat prima repriză.

Min. 34: Lazăr centrează în careu, dar portarul lui Plovdiv reţine.

Min. 29: Frustraţi de faptul că au primit două goluri în trei minute, bulgarii încep să joace dur şi îi faultează pe “cîini”.

Min. 26: Joel Thomas ia o acţiune pe cont propriu, trece uşor de un adversar şi şutează, din cădere, în vinclul porţii lui Botev. 

Min. 23: GOOOL Dinamo! Lazăr centrează în careu, Bilinski preia şi înscrie cu un şut plasat, pe lîngă portarul lui Lokomotiv. 

Min. 12: Bilinski trimite cu capul, din plonjon, puţin pe lîngă poartă, o centrare venită de pe partea dreaptă.

Min. 5: Cherhez şutează din afara careului pe lîngă poarta lui Lokomotiv.

Min. 3: Cherchez ia o acţiune pe cont propriu, însă este blocat de apărarea formaţiei bulgare.

Min. 1: A început partida.

Echipa de start a lui Dinamo: Bălgrădean – Bărboianu, Grigore, Thicot, Grecu –  Lazăr, Boubacar, Căt. Munteanu, Cherchez – J. Thomas, Bilinski

Rezerve: Samoilă, Filip, R. Andrei, Nedelcearu, Asanovic, Rus, Cioinac, Diakhate, Elton, Rotariu, Velici, Şerban, Ţucudean

Formaţia antrenată de Flavius Stoican joacă, în aceasă seară, ultima partidă amicală din Spania contra bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv. “Cîinii” vor reveni duminică în România, vor avea două zile libere, după care revin la antrenamente. Pe 22 februarie, Dinamo va disputa prima partidă oficială din acest an, contra Viitorului Constanţa, în Liga I. 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: