Liviu Ungurean a fost reținut pentru 24 de ore alături de alți membri influenți din Peluza Nord Rapid, după ce polițiștii au descoperit un arsenal de arme de foc și materiale pirotehnice.
Liviu Ungurean, șeful Peluzei Nord, oferea declarații halucinante în urmă cu mai bine de un an în cadrul emisiunii „Ultras Hub Live”: „Băi, am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia! O să scot și mitralierele, eu nu am cum să pierd, nu îmi permite religia să pierd. Și când cuiva i-au crescut mușchii și se crede în stare, o să scot tot ce ține buzunarul meu să scot.
Eu am să folosesc pistolul întotdeauna când am să-mi simt viața în pericol. O să trag în oricine e în fața mea ca să câștig orice bătaie. O să folosesc toată viața mea pistolul când cineva crede că e mai puternic decât mine. O să-i arăt că-l retrogradez, o să-l îngenunchez”.
Ultrasul, alături de alți 15 suporteri, a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei anchete a polițiștilor după incidentele de la derby-ul Rapid – FCSB. În urma perchezițiilor în mai multe locații au fost descoperite arme de foc, arme albe și stocuri de materiale pirotehnice, „Bocciu” fiind unul dintre cei vizați de anchetă.
Liviu Ungurean este cercetat de către autorități. Liderul suporterilor Rapidului a fost la conducerea firmei care se ocupă de asigurarea pazei și protecției la stadionul din Giulești.
Firma se numește BBK Guard Security Escort SRL și, printre oamenii din conducere se număra și „Bocciu” până anul trecut. Ultrasul a fost unul dintre acționari până la data de 27 noiembrie 2023. În acționariat se afla și Marius Fifială, finul lui Liviu Ungurean, dar ambii sunt considerați beneficiarii reali, aceștia conducând în continuare din umbră.
Claudiu Ungurean, fratele mai mare al lui „Bocciu”, este inspector de securitate la această firmă care a câștigat în 2022 licitația și asigură securitatea la toate obiectivele CS Rapid, inclusiv stadionul de fotbal.
BBK Guard Security Escort SRL are o vechime de 11 ani și în 2022 a avut o cifră de afaceri de 1.972.099 lei și un profit de 1.115.804 ron. Firma de pază încasează de la CS Rapid conform contractului 85.644 lei.
Liviu Ungurean a mai avut probleme cu legea în 2015, când a avut o altercație alături de Fifială, ambii fiind condamnați cu suspendare după un scandal în care s-au folosit cuțite și pistoale chiar în incinta bazei Pro Rapid.
La aflarea veștilor legate de implicarea lui „Bocciu” în acționaritul firmei de pază care are contract cu CS Rapid, Dan Șucu a reacționat surprins: „Doamne ferește! Galeria ar fi într-un conflict de interese. Firma care se ocupă de evenimente suntem mulțumiți de ea. În ce privește paza acestui obiectiv pe perioada în care noi nu suntem aici, nu e treaba noastră”.