Impozitele pe tranzacțiile imobiliare și pe proprietate s-au mărit începând cu anul 2024 astfel că achiziția unei locuințe poate aduce costuri suplimentare de până la câteva mii de euro față de anul precedent, scrie observatornews.ro.
În primul rând s-au majorat impozitele pe locuințe, mașini sau terenuri, care sunt încasate la bugetele locale. Primăriile vor putea percepe taxe mai mari cu aproape 14%, procentul fiind stabilit în funcție de nivelul inflației de anul trecut.
Pentru o garsonieră în București, impozitul va creşte de la 144 la 164 de lei pe an. În cazul unui apartament cu două camere, taxele vor fi cu 30 de lei mai mari, adică 220 de lei, iar pentru unul cu 3 camere, peste 330 de lei pe an.
În mod similar, majorarea taxelor va afecta și proprietarii de mașini. Pentru cele cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 cm cubi se vor plăti aproape 60 de lei, iar pentru autoturismele de până la 2.000 cm cubi, impozitul va ajunge la 250 de lei. În schimb, cei cu mașini cu capacitatea peste aceste prag plătesc 3.000 de lei pe an.
Tot cu 14% vor fi mai scumpe și locurile de parcare. Unul aflat în cartierele mărginașe ale Bucureștilor va costa aproape 350 de lei, iar pentru zona centrală, prețul este unul dublu. Deja majorarea cu 14% pentru taxele locale a fost aprobată în mai toate marile orașe, însă există posibilitatea unei reduceri de 10% dacă taxele sunt plătite în primele trei luni ale anului.
Şi locul de parcare de reședință va fi mai scump, tot cu 14 la sută. Va costa aproape 350 de lei, la periferia Capitalei, şi circa 700 de lei, în zona centrală. Ca şi până acum, cine scapă de obligaţiile fiscale în primele trei luni din an, va beneficia de o reducere de 10%.
De la 1 ianuarie s-a modificat și nivelul TVA pentru tranzacțiile imobiliare. Astfel, pentru o primă locuință achiziționată, cu o valoare de mai puțin de 120.000 de euro, nivelul TVA este de 9%. Dacă tranzacția este mai mare de acest prag, TVA-ul crește la 19%, același nivel fiind stabilit și pentru a doua casă cumpărată.
Însă majorarea taxelor îi va afecta în special pe cei care cumpără locuințe noi, de la dezvoltatorii imobiliari întrucât pentru apartamentele din blocurile vechi nu se percepe TVA. Acest lucru a determinat variații mari de preț între apartamentele din cele două categorii, chiar dacă suprafața este similară.
Cu toate acestea, agenții imobiliari cred că achiziționarea unei locuințe, mai ales nouă, este o investiție solidă. „Este cea mai bună investiţie în momentul de faţă cumpărarea unei locuinţe noi, pentru că preţurile sunt în creştere, niciodată în scădere”, crede Cătălin Angheluţă, agent imobiliar.