Locul de vis din România cu un peisaj superb, care bate Elveția sau Italia. Aici se află o piscină infinity, chiar în mijlocul naturii. Este un loc ce merită vizitat, mai ales vara.
În România există multe locuri spectaculoase de care nu știu foarte multe persoane. Multe se află în inima naturii și au peisaje de vis, iar cei care vor să aibă parte de un sejur de neuitat au diverse variante de cazare.
În satul Mara din comuna Desești, județul Maramureș, la 38 de kilometri depărtare de Baia Mare, turiștii se pot relaxa la o piscină infinity foarte spectaculoasă, cu un peisaj absolut minunat.
Pentru câteva secunde, cei care ajung aici au senzația că se află în altă țară. Piscina suspendată îi duce pe turiști cu gândul la cele suspendate din Italia sau Elveția și le taie răsuflarea celor care ajung aici, mai ales că este chiar în natură.
Doritorii se pot caza în acest loc, unde există o pensiune de zece camere decorate cu elemente tradiționale, după cum se arată pe pagina de Instagram a celor de la calatoriinbascheti.ro.
Mulți internauți au spus că au mers în această locație și că este, într-adevăr, o experiență foarte interesantă. Pe de altă parte, unii sunt de părere că prețurile sunt destul de ridicate.
Terasa piscinei este construită doar din lemn, întrucât s-au respectat elementele tradiționale. Piscina se află situată la peste 100 m altitudine. De acolo se poate vedea cascada care izvorăște din dealurile Maramureșului.
Locul este ideal pentru cei care vor să vină să se răcorească în piscină, în zilele toride de vară, mai ales că este la mică distanță de obiectivele turistice din zona Maramureșului.
De exemplu, la doar 32 de kilometri de află Mănăstirea Bârsana. Cei care vor să meargă cu Mocănița trebuie să știe că distanța până acolo, din satul Mara, este de 71 de kilometri, iar Cimitirul Vesel la 71 de kilometri.
Și Biserica Șurdești, cea mai înaltă biserică de lemn din lume, se află la 36 de kilometri de Mara. La 27 de kilometri de această locație se află Memorialul Durerii.